.

.
Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza ca trebuie sa schimbam drumul pe care am mers pâna acum. Nu întâmplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” Este prima oara în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este rândul nostru sa raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper sa avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima sansa.

Dumitru Constantin-Dulcan

”La școala vieții nu se dau diplome. Promovarea este pecetluită cu fericirea, iar corigența cu nefericirea. Se dau restanțe până se iau note de trecere la toate examenele. Fiecare clipă pe care o trăim reprezintă șansa de a schimba totul în viața noastră. Rușinea și critica nu schimbă niciodată o persoană. Lumea are nevoie de dragoste.
Orice om are o poveste. Dacă ar sta cineva să te asculte ar scrie o carte sau poate ar face un film la care unii ar plânge, alții ar râde. Într-o zi vom zâmbi cu toții dintr-o poză de album. Învățăm să privim spre cruce, spre Hristos, spre Înviere. Adorm mestecând cele trei cuvinte… Această clipă nu se mai întoarce niciodată!…


Publicat de Ieromonah Hrisostom Filipescu

vineri, 12 decembrie 2014

Chemarea lui Iisus


Voi, care nu ştiurăţi ce-i binele în viaţă
Şi nici căldura sfântă ce inima dezgheaţă,
Voi, care în durere aţi suspinat şi-aţi plâns
Şi cântul fericirii în inimi vi s-a stins,
Veniţi, Stăpânul lumii, Iisus, va cheamă-ntr-una
Şi mâinile-Şi întinde s-astâmpere furtuna.

Voi, pentru care viaţa n-a fost decât un chin
Şi zâmbetul durere, iar râsul un suspin,
Voi, ce-aţi ascuns trecutul sub lespezile reci
Şi plângeţi fericirea ce aţi pierdut în veci,
Veniţi cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,
Găsi-veţi mângâiere la sânul lui Iisus.

Voi toţi, care în viaţă aţi căutat uitarea
Păcatelor în cupă, ce v-o întinse desfătarea
Şi surzi aţi fost la glasul ce cobora de sus,
Azi, până mai e vreme, vă-ntoarceţi la Iisus;
Spuneţi-I Lui durerea şi El vă va-ntări,
Povara vieţii voastre cu El veţi împărţi.

Voi, care nu ştiurăţi ce-i adevărul viu
Şi-n aiurare spuneţi că cerul e pustiu,
Sătui de-nţelepciune, o, voi ce vă trudiţi
Să dărâmaţi şi-n urmă nimic să nu clădiţi,
Rugaţi-vă, şi-atunci ca să simţiţi nu-i greu
Şi-n cer, şi-n jurul vostru, şi-n voi pe Dumnezeu.

Oricare-aţi fi în pace, veniţi, veniţi la El,
Pe nimeni niciodată n-a izgonit defel;
Cu mila vă primeşte şi braţele-Şi întinde,
În dragostea-I cerească Iisus pe toţi cuprinde;
La pieptul Lui cel dulce iubindu-l vă-ncălziţi,
Iisus este-nvierea, veniţi la El, veniţi!

Pr. Arsenie Boca

miercuri, 3 decembrie 2014

72 INGERI DE LUMINA PAZITORI


INGERII
Ingerii sint denumiti Fii ai vietii. Un rang care serveste ca intermediar între Dumnezeu si Om. Îngerii sunt cel mai aproape de pamânt si de lucrurile pamântesti, în timp ce Arhanghelii au mai multe in comun cu regatul ceresc. Ambele ordine sunt foarte asemenatoare si deseori sarcinile lor se întâlnesc. Îngerii au doua mari sarcini. Prima, ei sunt responsabili de protejarea treburilor oamenilor într-o maniera mai directa decât principatele, în loc sa protejeze o întreaga natiune, îngerii protejeaza o anumita familie, un suflet individual, ghidându-l subtil si tinându-l în siguranta, protejându-l împotriva atacurilor demonice. De asemenea, ei sunt mesagerii Domnului, actionând ca mesageri nu doar pentru Dumnezeu dar si pentru îngerii din rangurile mai înalte. În Ebraica, sunt numiti mal’akh, înseamnând “mesager”, în persana cuvântul este angaros însemnând “curier”.Atunci cind cerem ajutor ingerilor  ei ne raspund intotdeauna prin inteventie Divina nemijlocita.De exemplu pentru a intelege mai bine atunci cind ne dorim ceva ei ne ajuta si intervin la Divinitate pentru noi cum ar fi :cind cerem un loc de munca mai bun si iatal ca un prieten te suna ca sa te anunte ca minunata companie la care el lucreaza angajeaza in prezent personal,si asa iti dai seama ca ingerii ne raspund prin indrumare Divina,care ne conduce spre direstii benefice datatoare de viata si sanatate care ajung la noi sub forma de sentimente intuitive,idei stralucite,viziuni,vise sau semne.Prin semne intelegem ca sint cele care includ orice lucru semnificativ dar si simbolic raspunzind intrebarilor sau cerintelor vietii noastre.De exemplu te intrebi daca ingerii sint cu tine si vei vedea asta prin diferite semne subtile de ajutor sau sub aparenta clara cum ar fi un fluture,sau o pana albacare iti apare in cale,etc.Te mai poti intreba care ar fi meseria din domeniul vindecarii pe care te-ai bucura cel mai mult sa o inveti pentru a ajuta nu numai pe tine ci si oamenii,si in citeva zile sau o saptamina pot apare si care aduc in discutie subiectul  terapiei complementare,sau a fitoterapiei,care ne arata clar ca Ingerii prin acesti oameni comunica cu  noi,dar intotdeauna ei asteapta ca noi sa le cerem sprijinul.Protectorii si pazitorii nostrii ceresti ne ajuta in orice domeniu si aspect de viata inclusiv sanatatea,fericirea,temerile,cariera,finantele,relatia cu familia si cei dragi,calatoriile,etc.Pentru a intelege cele 9 trepte de Cer,puterea sfinta a Divinitatii si a Ierarhiilor Superioare de Lumina avem :
NU SINTEM SINGURI AVEM 72 INGERI DE LUMINA PAZITORII TRUPULUI, MINTII SI SUFLETULUI NOSTRU
Cei 72 de ingeri de lumina pazitori (Kabbala)  


ORDINUL INGERILOR PUREI CONTEMPLARI  CORUL SERAFIMILOR 
1.Deus Exaltator 21-25 martie: VEHUAIAH (VeHaVaYA) starneste ambitia de a fi cel mai bun, succesul in arta si stiinta. Nativii nascuti sub ocrotirea acestui inger sunt indemanatici, intelepti, atrasi de profesia militara, fiind guveranti de planeta Marte; energie abundenta. (guverneaza deasemenea pe ceinascuti la: 20 martie, 31 mai, 11 august, 22 octombrie, 2 ianuarie)
2. Deus Auxiliator 26-30 martie: JELIEL (YoLaYoEL) faciliteaza limpezimea mintii, odihna, tonusul intelectual. Ceinascuti sub influenta lui au un spirit vesel, au maniere gentile si sunt pasionati in intimitate.Guverneaza pacea in cadrul cuplului. (guverneaza de asemenea pe cei nascuti la: 21 martie, 1iunie, 12 august, 23 octombrie si 3 ianuarie)
3. Deus Spes 31 martie 4 aprilie: SITAEL (SaYoTeEL) favorizeaza respectul pentru propriul cuvant dat,onoarea si punctualitatea. Nativii nascuti sub acest inger sunt protejati de arme, animalesalbatice si adeversitati. Iubitori de adevar si oricand disponibili sa ajute. (de asemenea,guverneaza pe cei nascuti la: 22 martie, 2 iunie, 13 august, 24 octombrie, 4 ianuarie)
4. Deus Absconditus 5-9 aprilie: ELEMIAH (ALaMeYa) putere de discernamant, de decizie, optiune profesionala justa. Guverneaza calatoriile, in special maritime; descoperirile. Nativii sunt antreprenori,fericiti cu ceea ce infaptuiesc. (protejeaza si pe cei nascuti la: 23 martie, 3 iunie, 14 august. 25octombrie, 5 ianuarie)
5. Deus Salvator 10-14 aprilie: MAHASIAH (MeHeShiYA)  imprima o puternica forta morala si un simt clar sprearmonie, spre puterea de a ierta greselile celorlalti. Acest inger guverneaza stiintele inalte,filosofia oculta, teologia, artele. Nativii au abilitatea de a invata cu multa usurinta; amatori demici placeri. (guverneaza si peste: 24 martie, 4 iunie, 14 august, 26 octombrie, 6 ianuarie)
6. Deus Laudabilis 15-20 aprilie: LELAHEL (LaLaHe EL) mare deschidere spre arta si stiinta (cu precadere spremuzica, filologie si matematica). Acest inger favorizeaza dragostea, faima, cunoasterea,videcarea bolilor, ambitia, averea. Nativii pot deveni renumiti prin talentele si actiunile proprii;iubesc conversatia. (guverneaza si nativii din: 25 martie, 5 iunie, 15 august, 27 octombrie, 7ianuarie).
7. Deus Longanimis 21-25 aprilie: ACHAIAH (AChaAYA) succes in executarea muncilor dificile (fizice sau intelectuale). Simt practic deosebit si puterea de a lupta contra lenei si a delasarii;perseverenta, energie, disciplina. Acest inger guverneaza rabdarea, secretele naturii, pasiunea pentru invatatura; influenteaza propagarea cunoasterii si a industriei. Nativii vor descoperi multe aplicatii utile ale artelor.( guverneaza de asemenea pe cei nascuti la: 26 martie, 6 iunie,16 august, 28 octombrie, 8 ianuarie).
8. Deus Adorandus 26-30 aprilie: CAHETEL (ChHeTeEL) faciliteaza elocinta si rigurozitatea comunicarii in scris(literatura, presa, acte si traduceri oficiale). Acest inger serveste ca sa obtina benecuvantarealui Dumnezeu si sa alunge spritele rele; inspira omul sa se ridice spre divinitate. Nativii vor iubimuca, agricultura, vanatoarea, viata la  tara si vor fi foarte activi in ceea ce intreprind. (deasemeni, influenteaza pe cei nascuti la: 27 martie, 7 iunie, 17 august, 29 ocotmbrie, 9 ianuarie)
INGERII CORUL HERUVIMILOR  
9. Deus Misericors 1-5 mai: HAZIEL (HeZaYoEL) favorizeaza obtinerea favorurilor din partea persoanelor cu
influenta, guverneaza buna credinta si reconcilierea. Nativii sunt isi onoreaza cuvantul dat siiarta cu usurinta. (sub influenta lui, si cei nacuti la: 28 martie, 8 iunie, 19 august, 30 octombrie,10 ianuarie)
10. Deus Propitiabilis 6-10 mai: ALADIAH (LaDaYA) vegheaza asupra puterii de cainta; asupra spalarii pacatelor prinsafarsirea unor fapte bune. Acest inger apara impotriva bolilor si influenteaza recuperearea dinboala. Nativii se bucura de o buna sanatate, vor fi multumiti de sine insisi, apreciati de cei dinjur; vor frecventa cele mai sofisticate cercuri. (guverneaza si nativii din: 29 martie, 9 iunie, 20august, 31 octombrie, 11 ianuarie)
11. Deus Exaltandus 11-15 mai: LAUVIAH (LaAVaYA) protejeaza omul de gelozie, limbi ascutite, intrigi si certurifamiliale. Acest inger guverneaza faima; influeteaza oamenii mari, intelepti, eruditi si cei caredevin faimosi prin propriile forte. (deasemenea, guverneaza peste cei nascuti la: 30 martie, 10iunie, 1 noiembrie, 12 ianuarie)
12. Deus Refugium16-20 mai: HAHAIAH (HeHeAYA) favorizeaza revelatiile si studiile oculte, arta premonitiei.Acest inger guverneaza peste vise si mistere ascuse muritorilor de rand. Nativii sunt gentili,afabili, discreti, sprirituali. (deasemeni, peste nativii din: 31 martie, 11 iunie, 22 august, 2noiembrie, 13 ianuarie)
13. Deus Super omnia decantabils 21 25 mai: YEZALEL(YoZaLaEL) inlatura infidelitatea conjugala, da o memorie buna si puterede munca. Guverneaza peste prietenie, reconciliere. Nativii invata cu mare usurinta, vor aveaamintiri frumoase si se vor distinge prin arta conversatiei. (guverneaza si pe cei nascuti la: 1aprilie, 12 iunie, 23 august, 3 noiembrie, 14 ianuarie)
14. Deus Custos Servator 26-31 mai: MEBAHEL (MeBeHe) este ingerul justitiei si al onoarei; protejeaza omul demarturii false, de intrigi. Nativii nascuti sub acet inger vor iubi justitia si se vor distinge inavocatura. Iubesc adevarul si cauzele drepte. (guverneaza de asemenea si pe cei nascuti la: 2aprilie, 13 iunie, 24 august, 4 noimebrie, 15 ianuarie)
15. Deus Sublenator 14 iunie: HARIEL (HeReYoEL) dezvolta sentimentele religioase, spiritualitatea,meticulozitatea si delicatetea. Guverneaza stiinta si artele; influenteaza descoperiri si
metodologii utile. Nativii vor cauta compania oamenilor de calitate si se vor distinge prinpuritatea lor morala. (vegheaza deasemenea si asupra celor nascuti la: 3 aprile, 14 uinie, 25august, 5 noiembrie, 16 ianuarie)
16. Deus Erector5-9 iunie: HAKAMIAH (HeKoMeYA)  permite individului calatoriile si viata in locul in care i sepotriveste cel mai bine. Guverneaza capete incoronate, militari distinsi; tot ceea ce tine degeniul razboiului. Nativii sunt sinceri, loiali, cu un caracter brav, dedicati obligatiilor si pasionaliin iubire. (sub infleunta lui si nativii din: 4 aprilie, 15 iunie, 26 august, 6 noiembrie, 17 ianuarie)
 CORUL TRONURILOR  
17. Deus Mirabils 10-15 iunie: LAUVIAH 2 (LaAVaYA) -ajuta enorm in dragoste, in implinirea sentimentelor;alunga insomniile. Acest inger ajuta in depasirea tristetilor, tulburarilor de orice fel. Guverneazapeste stiintele inalte si revelatiile prin vise; descoperiri uimitoare. Nativii vor iubi muzica,poezia, literatura si filosofia. (si pentru nativii din: 5 aprilie, 16 iunie, 27 august, 7 noiembrie, 18ianuarie)
18. Deus Invocandus16-20 iunie: CALIEL (ChaLaYoEL) apara inocenta, da omului puterea de a lupta contrarautatilor. Acest inger permite iesirea adevarului la suprafata. Nativii vor fi extrem de corecti,integri, vor iubi adevarul si se vor distinge in magistratura. (guverneaza si peste nativii din: 6aprilie, 17 iunie, 28 august, 8 noiembrie, 18 ianuarie)
19.Deus Festinus ad audiendum 21-25 iunie: LEUVIAH (LaVaVaYA) ii inspira pe poeti, pe muzicieni si pe pictori; imprima individului o sensibilitate deosebita. Acest inger guverneaza peste memorie, inteligenta. Nativii sunt placuti, amabili, plini de viata, modesti, cu abilitatea da a depasi adeversitati de orice fel;iertatori. (ocroteste si pe cei nascuti la: 7 aprilie, 18 iunie, 29 august, 9 noiembrie, 20 ianuarie)
20. Deus Redemptor 26 iunie 30 iunie: PAHALIAH (PeHeLaYA)sub protectia acestui inger, cei care ratacescprinviata, sunt ajutati sa redevina lucizi; in acelasi timp, ei au curajul marilor schimbari. Guverneazareligia, teologia, moralitatea, castitatea, puritatea, vocatia ecleziastica. Nativii vor depasi forteleegoului. (si peste cei nascuti la: 8 aprilie, 19 iunie, 30 august, 10 noiembrie, 21 ianuarie)
21. Deus Solus1-5 iulie: NELCHAEL (NuLaChaEL)ingerul artistilor si al oamenilor de stiinta (atat abstracte catsi exacte) filologi, istorici, sociologi, astronomi, geografi. Inflenteaza pe cei intelepti si pefilosofi. Protejeaza impotriva calomniatorilor, vrajilor. Nativii iubesc poezia, si literatura si suntpasionati de studiu; se pot distinge si ca matematicieni. (guverneaza si peste cei nascuti la: 9 aprilie, 20 iunie, 31 august, 11 noiembrie, 22 ianuarie)
22. Deus Dextera 6-10 iulie: IEIAIEL (YoYoYoEL) ajuta la conservarea memoriei, si la dezvoltarea simtuluionoarei. Guverneaza peste avere, renume, diplomatie, comert, calatorii pe mare  descoperirisi expeditii. Nativii vor iubi comertul, vor fi antreprenori si se vor distinge prin idei lieberale sifilantropice. (guverneaza si pe cei nascuti la: 10 aprilie, 21 iunie, 1 septembrie, 12 noiembrie, 23iuanuarie)
23. Deus Declinans malum 11-15 iulie : MELAHEL (MeLaHeEL)vegheaza asupra activitatilor politice si a afacerilor private.Guverneaza apa, roadele pamantului si vindecarea prin tratamente naturiste (plante);protejeaza impotriva armelor si ocroteste in calatorii. Nativii sunt determinati, muncitori sionorabili. (ocroteste si pe cei nascuti la: 11 aprilie, 22 iunie, 2 septembrie, 13 noiembrie, 24ianuarie)
24. Deus Bonus ex seipso 16-20 iulie: HAHIUIAH (CheHeVaYA) protectie impotriva hotilor, asasinilor si animalelorpericuloase; calmeaza conflictele familiale. Acest inger guverneaza peste cei exilati, prizonierifugitivi sau condamnati si le ofera acestora sansa de a reveni pe drumul drept. Nativii iubescadevarul, stiintele eaxcte, sunt sinceri in ceea ce spun si infaptuiesc. (guverneaza si peste nativiidin: 12 aprilie, 23 iunie, 3 septembrie, 14 noiembrie, 25 ianuarie)
ORDINUL INGERILOR COSMOSULUI  CORUL DOMENIILOR 
25. Deus Largitor 21-25 iulie: NITH-HAIAH (NuTaHeYA)guverneaza stiintele oculte; intelepciunea pentru adescifra secretele ascunse. Influenteaza revelatiile prin visuri; sprijina cautatori ai adevarului,pacii, solitudinii. Nativii sunt intelepti si au darul de a descifra mistere ascunse; iubitori deadevar. (guverneaza si nativii din: 13 aprilie, 24 iunie, 4 septembrie, 15 noiembrie, 26 ianuarie)
26. Deus Auditor in abscondito26 -30 iulie: HAAIAH (HeAAYA)  ajuta in obtinerea victoriei la procese juridice, in dispute sipolemici, in impunerea punctului de vedere. Acest inger ocroteste pe toti cei care cautaadevarul; ii stimuleaza pe oameni sa se apropie de divinitate. Guverneaza peste tot ce tine dediplomatie, pacturi politice sau de pace, curieri, comunicatii, expeditii secrete. Nativii vor inclinaspre orice tine de juridic sau politic. (ocroteste si pe cei nascuti la: 14 aprilie, 25 iunie, 5septembrie, 16 noiembrie, 27 ianuarie)
27. Deus Propulsator 31 iulie 4 august: ERATEL (YoReTaEL)apara inocenta, asigura succesul in actiunile savarsite innumele dreptatii. Guverneaza propagarea luminii, civilizatiei, libertatii. Nativii iubesc pacea,justitia, stiintele si artele; afinitate deosebita pentru literatura, in care se poate si distinge.(guverneaza si peste cei nascuti la: 15 aprilie, 26 iunie, 6 septembrie, 17 noiembrie, 28 ianuarie)
28. Deus Sublator malorum 5-9 august: SEHEIAH (ShiAHeYA) protectie impotriva accidentelor, incendiilor, cutremurelor,dezvolta prudenta. Guverneaza sanatatea, longevitatea, simplitatea, judecata. Nativii vor avea ojudecata dreapta si vor actiona doar prudent, circumspect. (ocroteste si pe cei nascuti la: 16aprilie, 27 iunie, 7 septembrie, 18 noiembrie, 29 ianuarie)
29. Deus Expectatio10-14 august: REIIEL (ReYoYoEL) dezvolta puterea de convingere, perseverenta si simtuljuridic. Acest asigura protectia in fata dusmanilor vizibili sau invizibili si acorda zel si virtutepentru propagarea adevarului. Guverneaza simtul religios, filosofia divina, meditatia. Nativii sevor distinge prin virtutea cu care vor sluji binele/adevarul, pietatea. (ocroteste si pe cei din: 17aprilie, 28 iunie, 8 septembrie, 19 noiembrie, 30 ianuarie)
30. Deus Patiens15-19 august: OMAEL (AVaMeEL) protejeaza relatiile intre parinti si copii. Guverneaza pesteintreg regnul animal si perpetuarea lui. Confera rabdare si rezistenta in fata disperarii, parerilorde rau. Nativii vor fi doctori, ghirurgi, chimisti; se vor distinge mai ales in anatomie si medicina.(ocroteste si pe cei nascuti la: 18, aprilie, 29 iunie, 9 septembrie, 20 noiembrie, 18 ianuarie)
31. Deus Doctor20-25 august: LECABEL (LaChaBe EL) favorizeaza afacerile, banii, prosperitatea, calmul.Guverneaza cunoasterea, vegetatia, agricultura. Nativii vor iubi astronomia, matematica,geometria; se vor distinge prin idei briliante, vor rezolva cele mai dificile probleme si talentelelor vor fi averea lor. (ocroteste si pe nativii din: 19 aprilie, 30 iunie, 10 septembrie, 21noiembrie, 1 februarie)
32. Deus Rectus 26-30 august: VASIARIAH (VaShiReYA) vegheaza asupra bunei memorii si asupra usurintei exprimarii. Guverneaza si justitia; influenteaza executivi legali, magiastrti, avocati. Nativii voravea o memorie excelenta si vor vorbi cu elocventa; amiabili, spirituali si modesti. (ocroteste si pe cei nascuti la: 20 aprilie, 1 iulie, 11 septembrie, 22 noiembrie, 2 februarie)
CORUL PUTERILOR  
33. Deus Omnium cognitor 31 august 4 septembrie: YEHUIAH (YoCheVaYA) favorizeaza prudenta si tactul in relatia cusefii sau cu sbalternii (dupa caz). Inlesneste identificarea rafuactorilor. Nativii isi vor indeplinisarcinile si obligatiile cu daruire; simt al onoarei. (guverneaza si peste nativii din: 21 aprilie, 2iulie, 12 septembrie, 23 noiembrie, 3 februarie)
34. Deus Clemens5-9 septembrie: LEHAHIAH (LaHeCheYA)asigura forta, vointa, intuitia, rezistenta la stress.Acest inger guverneaza peste capete incoronate, nobilime si mentine intelegere si pace intreacestia; impotriva certurilor. Nativii se vor bucura intotdeauna de trecere in fata autoritatilor,persoanelor sus-puse pe bun merit. ; sunt devotati, intuitivi, confidenti. (ocroteste si pe cei din:22 aprilie, 3 iulie, 13 septembrie, 24 noiembrie, 4 februarie)
35. Deus Gaudiosus10-14 september: CHAVAKIAH (ChaVaKoYA)faciliteaza impacarile, concesiile, puterea de aierta si de a uita. Guverneaza succesiunile, toate agrementele fiananciare. Nativii sunt loiali,devotati, iubesc pacea si o vor cauta la orice pret; vor rasplati pe cei care-i sunt fideli si carelucreaza pentru el. (guverneaza si peste cei nascuti la: 23 aprilie, 4 iulie, 14 septembrie, 25noiembrie, 5 februarie)
36. Deus Honorabilis  15-19 septembrie: MENADEL (MeNuDaEL)ajuta la incadrarea intr-un mediu compatibil cupersoana, apara sanatatea si dezvolta curajul. Guverneaza impotriva calomniei si pentru aaduce exilati inapoi la pamantul natal; recuperarea bunurilor pierdute, aducerea vestilor pentrucei care le asteapta de multa vreme. Nativii sunt temerari, drepti si se dedica actiunilorcaritabile. (ocroteste si pe cei nascuti la :24 aprilie, 5 iulie, 15 septembrie, 26 noiembrie, 6februarie)
37. Deus Dominus Virtutum20-24 septembrie: ANIEL (AnuYoEL) favorizeaza cariera diplomatica, entuziasmul profesional,elocinta, victoria. Guverneaza stiintele si arta, releva secretele naturii, inspira filosofi si savanti.Nativii vor dodandi celebritate prin propriile talente sau iluminari si se vor distinge printre ceiintelepti. (guverneaza si pe nativii din:25 aprilie, 6 iulie, 16 septembrie, 27 noiembrie, 7februarie)
38. Deus Spes omnium finium terrae 25-29 septembrie: HAAMIAH (CheAMeYA)apara omul de fraude, lovituri socante, de arme,de animale salbatice si de cosmaruri. Acest inger guverneaza tot ce legat de cultul religios, totce tine de Dumnezeu; protejeaza pe cei care cauta adevarul. Nativii vor fi atrasi de religie,teologie, adevar (ocroteste si pe cei nascuti la : 26 aprilie, 7 iulie, 17 septembrie, 28 noiembrie,8 februarie)
39. Deus Velox ad condonandum 30 septembrie 4 octombrie: REHAEL (ReHeAEL) grabeste vindecarea fizica si psihica,cicatrizarea ranilor, revenirea rapida din socuri. Guverneaza si relatiile filiale, paterne; asigurasanatate si longevitate. Nativii au darul de a transforma situatii negative in oportunitati saubinecuvantari; li se indeplinesc toate dorintele; sunt sanatosi si rezistenti. (guverneazadeasemenea si pe cei nascuti la :27 aprilie, 8 iulie, 18 septembrie, 29 noiembrie, 9 februarie)
40. Deus Vivum laetificans 5-9 octombrie: IEIAZEL (YoYoTaEL ) favorizeaza operele artistice si lucrarile stiintifice, aduceluciditatea si vointa. Acest inger guverneaza peste librarii, carti, oameni ai literelor. Nativii voravea darul vorbirii, elocintei; vor iubi designul; stiintele in general. (ocroteste si pe cei din: 28aprilie, 9 iulie, 19 septembrie, 30 noiembrie, 10 februarie)
CORUL VIRTUTILOR  
41.Deus Triunus 10-14 octombrie: HAHAHEL (HeHeHe EL) putere de decizie, de a se uita in locul potrivit latimpul potrivit. Acest inger guverneaza peste Christianitate, misionari, ecleziasti. Nativii suntmari la suflet, sunt in serviciul lui Dumnezeu; energetici, activi, neinfricati. (ocroteste si pe ceinascuti la: 29 aprilie, 10 iulie, 20 septembrie, 1 decembrie, 11 februarie)
42. Deus Quis sicut ille15-19 octombrie: MIKAEL (MeYoChaEL)vegheaza supra calatoriilor, proiectelor artistice sisanatatii. Acest inger guverneaza monarhii, nobilimea si ii protejeaza impotriva uzurpatorilor.Nativii se vor implica in afaceri politice, diplomatice unde se vor si distinge professional; atraside secrete, curiosi. (guverneaza deasemenea pe cei nascuti la: 30 aprilie, 11 iulie, 21septembrie, 2 decembrie, 12 februarie)
43. Deus Rex Dominator 20-24 octombrie:VEUALIAH (VaVaLaYA)asigura succesul in cause drepte, in disputeleonorabile si in batalii. Acest inger guverneaza peste pace si eliberarea din sclavie, prizonierat;influenteaza prosperitatea imperiilor, a regilor. Nativii vor iubi carierea si gloria militara, vor fiatrasi de tot ce tine de geniul razboiului. Se vor distinge prin arme si vor atrage confidenta celuipe care il servesc. (ocroteste si nativii din :1 mai, 12 iulie, 22 septembrie, 3 decembrie, 13februarie)
44.Deus Aeternum, manens 25-29 octombrie:IELAHIAH (YoLaHeYA)dezvolta curajul, favorizeaza proiectele indraznete.Acest inger protejeaza impotriva armelor, proceselor, favorizeaza castigul de cauza, Victoria.Nativii vor iubi calatoriile din care vor invata foarte mult. Vor avea success in tot ce intreprind;se vor distinge in cariera militara; curajosi. (guverneaza si pe nativii din :2 mai, 13 iulie, 23septembrie, 4 decembrie, 14 februarie)
45.Deus Motor omnium 30 octombrie 4 noiembrie: SEALIAH (SaALaYA)asigura o sanatate buna, dezvolta puterea de studiu si memoria. Acest inger ridica moralul tuturor celor care au fost umiliti sau cazuti;guverneaza peste vegetatie, aduce si propaga viata. Nativii vor avea o mare pasiune pentru a invata si vor avea parte de multe resurse si inlesniri; au multe aptitudini. (ocroteste si pe ceinascuti la: 3 mai, 14 iulie, 24 septembrie, 5 decembrie, 15 februarie)
46. Deus Revelator 5-9 noiembrie: ARIEL (AReYoEL ) favorizeaza revelatiile, creativitatea, inovatiile, curajulopiniei personale, originalitatea. Acest inger faciliteaza descoperirea comorilor ascunse, releva secretele naturii si inlesneste succesul celor care cauta ceva anume. Nativii au un spirit subtil siputernic, au abilitatea de a rezolva cele mai grele situatii; vor fi discreti si circumspecti.(ocroteste si pe cei nascuti la :4 mai, 15 iulie, 25 septembrie, 6 decembrie, 16 februarie)
47.Deus Iustus Iudex 10-14 noiembrie: ASALIAH (AshiLaYA)calauzeste omul spre cunoasterea adevarului, spreideile benefice. Guverneaza justitia, iesirea la iveala a adevarului, a secretelor ascunse. Nativiiau un caracter placut, sunt avizi de curiozitate, drepti, spirituali; contempla tot ce este divin.(guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 5 mai, 16 iulie, 26 septembrie, 7 decembrie, 17februarie)
48.Deus Pater mittens 15-19 noimbrie: MIHAEL (MeYoHEL)vegheaza asupra armoniei conjugale si a pacii; conferapremonitie si inspiratii secrete. Acest inger guverneaza peste perpetuarea generatiilor, a vietii;influenteaza relatiile de prietenie. Nativii sunt pasionati de iubire si tot ce este placut in general.(guverneaza deasemenea si peste cei nascuti la: 6 mai, 17 iulie, 27 septembrie, 8 decembrie, 18februarie)


Imagine


ORDINUL INGERILOR LUMII CORUL PRINCIPATELOR 
49. Deus Magnus & exelsus 20-27 noiembrie: VEHUEL (VaHeVaEL) alina durerile, calmeaza crizele de nervi, atenueazastresul. Acest inger guverneaza peste oameni mari, care se ridica si se disting prin forteleproprii. Nativii vor avea o natura sensibila si generoasa; se vor distinge in literatura, jurisdictie sidiplomatie. (ocroteste si pe cei nascuti la :7 mai, 18 iulie, 28 septembrie, 9 decembrie, 19februarie)
50. Deus Iudex misericors 25-29 noiembrie: DANIEL (DaNuYoEL )oamenii nascuti sub protectia acestui ingerimbatranesc greu si isi pastreaza mult timp frumusetea. Acest inger guverneaza peste justitie,avocati, magistrati; confera inspiratie celor care sunt in dubiu, putere de discernamant;consolare. Nativii nascuti sub influenta lui vor avea spirit antreprenorial, vor iubi literatura si se
vor distinge prin elocventa. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la : 8 mai, 19 iulie, 29septembrie, 10 decembrie, 20 februarie)
51. Deus Secretus impenetrabilis 30 noiembrie 4 decembrie: HAHASIAH (HeCheShiYA )imprima capacitati paranormale,dragostea pentru stiintele oculte. Guverneaza peste chimie, fizica si elevarea spirituala,descifrarea misterelor; releva secretele naturii  piatra filosofala, fizica si medicina universala.Nativii vor fi atrasi de proprietatile atribuite celor trei regnuri, care il vor conduce la decoperirifolositoare umanitatii; se vor distinge in medicina prin cure miraculoase. (ocroteste si pe nativiinascuti la :9 mai, 20 iulie, 30 septembrie, 11 decembrie, 21 februarie)
52. Deus Caligine tectus 5-9 decembrie: IMAMIAH (AMeMEYA) asigura protectia in calatorii, distruge putereadusmanilor. Guverneaza calatoriile in general si prizonierii care se caiesc pentru faptele lor;influenteaza pe cei care cauta adevarul si buna credinta. Nativii vor avea un temperamentfoarte puternic, viguros; vor primi cu rabdare si curaj orice adversitate; vor infaptui tot ceea ce-si propun cu mare usurinta; iubesc munca. (guverneaza si peste cei nascuti la :10 mai, 21 iulie, 1octombrie, 12 decembrie, 22 februarie)
53.Deus Superborum depressor1014 decembrie: NANAEL (NuNuAEL)ii inspira pe autorii marilor opere, imbunatatestememoria. Acest inger guverneaza peste stiintele inalte; inspira oameni religiosi, profesori,magistrati. Nativii vor avea o conduita melancolica, vor fi solitari, inclinati spre odihna simeditatie si se vor distinge in stiintele abstracte. (guverneaza deasemenea si peste cei nascutila :11 mai, 22 iulie, 2 octombrie, 13 decembrie, 23 februarie)
54. Deus Rex coelestis 15-19 decembrie: NITHAEL (NuYoTaE)viata lunga, sanatate de fier, rezistenta la stress.Guverneaza regii, conducatorii, ecleziastii. Nativii vor deveni faimosi prin scrierile si elocventalor; vor dobandi reputatie printre cei intelepti; se vor distinge prin propriile lor virtuti.(ocroteste si pe cei nascuti la :12 mai, 23 iulie, 3 octombrie, 14 decembrie, 24 februarie)
55. Deus Sempiternus2024 decembrie: MEBAHIAH (MeBeHeYA )forta morala si spirit religios; fecunditatedeosebita. Acest inger guverneaza moralitatea si religia si pe cei care o raspandesc. Nativii sevor distinge prin faptele lor bune, pietate, zel pentru a-si onora sarcinile in fata lui Dumnezeu sia omului. (guverneaza si peste cei nascuti la :13 mai, 24 iulie, 4 octombrie, 15 decembrie, 25februarie)
56. Deus Fulciens omnia 25-30 decembrie: POIEL (PeVeYoEL) asigura celebritatea, norocul, intelepciunea, acorda toatefacilitatile din lume. Este un inger prolific  cei care se nasc sub protectia lui sunt de invidiat! guverneaza faima, averea si filosofia. Nativii vor fi stimati pentru modestia lor, moderarea siumorul placut. (ocroteste si pe cei nascuti la :14 mai, 25 iulie, 5 octombrie, 16 decembrie, 26februarie)
INGERII CORUL ARHANGHELILOR  
57. Deus Amabilis 31 decembrie 3 ianuarie: NEMAMIAH (NuMeMeYA) poarta noroc in special in batalii sidispute. Acest inger guverneaza peste prosperitate si eliberarea prizonierilor; peste mariicapitani, amirali, generali si, in general, peste toti care lupta pentru o cauza dreapta. Nativiiiubesc cariera militara si se vor distinge prin actiunile lor, curaj, spirit si munca grea. Aduceluciditate si realism. (guverneaza deasemenea si peste cei nascuti la :15 mai, 26 iulie, 6octombrie, 17 decembrie, 27 februarie)
58. Deus Auditor gemituum 4-8 ianuarie: IEIALEL (YoYoLaEL) da o incredibila capacitate de vindecare (chiar in cazul bolilorgrave), mai ales in ceea ce priveste ochii (care sunt foarte bine protejati). Acest ingerguverneaza peste vindecarea bolilor si deznadejdilor. Vegheaza peste comercianti, iesirea lasuprafata a adevarului si foc  influenteaza armurierii, metalurgistii. Nativii se vor distinge princuraj si caracter puternic; vor fi pasionati de Venus. (ocroteste si pe cei nascuti la :16 mai, 27iulie, 7 octombrie, 18 decembrie, 28 februarie)
59. Deus Omnia penetrans914 ianuarie: HARAHEL (HeReChe)EL asigura bunul mers al afacerilor curente si mondene,spontaneitate, simtul umorului. Guverneaza averile, bancile, tipografiile, arhivele si cartile;previne sterilitatea femeilor si favorizeaza nastera copiilor obedienti. Nativii vor fi pasionati destiinte in general, activi si prolofici in business; vor fi bogati. (ocroteste si pe cei nascuti la :17mai, 28 iulie, 8 octombrie, 19 decembrie, 1 martie)
60. Deus Sublevans opressos 15-19 ianuarie: MITZRAEL (MeTzaReEL) faciliteaza vindecarea in cazul maladiilor psihice.Rezistenta la stress, cumpatare. Guverneaza peste cei bolnavi mental si pentru eliberarea celor persecutati; influenteaza oameni ilustri, talentati si virtuosi. Nativii se vor bucura de toatecalitatile frumoase ale corpului si spiritului; se vor distinge prin virtutile lor, umorul placut. Voravea viata lunga. (ocroteste si pe cei nascuti la :18 mai, 29 iulie, 9 octombrie, 20 decembrie, 2martie)
61. Deus Super omne nomen 20-24 ianuarie: UMABEL (VaMeBeEL) favorizeaza relatiile prietenesti si calatoriile. Acest ingerguverneaza astronomia si fizica; influenteaza pe toti cei care se dedica acestor discipline. Nativiiau o pasiune deosebita pentru astrologie si fizica. Vor iubi calatoriile si micile placeri; vor avea oinima foarte sensibila si vor suferi din dragoste. (guverneaza deasemenea si peste nativii din :19mai, 30 iulie, 10 octombrie, 21 decembrie, 3 martie)
62. Deus Ens supremum 25-29 ianuarie: IAH-HEL (YoHeHeEL) cumintenie si credinta religioasa; buna intelegere infamilie, deschidere spirituala, profunzime. Acest inger guverneaza filosofii, iluminatii si pe ceicare vor sa se retraga din lume; dobandirea intelepciunii. Nativii vor iubi linistea si solitudine si vor indeplini datoriile si se vor distinge prin modestie si virtute. (guverneaza si pe cei nascutila :20 mai, 31 iulie, 11 octombrie, 22 decembrie, 4 martie)
63. Deus Mansuetus 30 ianuarie 3 februarie: ANAUEL (AnuVaEL)protejaza activitatile economice, apara omul deaccidente. Acest inger protejeaza de accidente, vindeca bolnavii; guverneaza comertul,institutiile bancare, bankerii, oamenii de afaceri. Nativii vor avea un spirit subtil si ingenios; sevor distinge prin afacerile si actiunile lor. (ocroteste si pe cei nascuti la :21 mai, 1 august, 12octombrie, 23 decembrie, 5 martie)
64. Deus Vivificans 4-8 februarie: MEHIEL (MeCheYoEL) ii inspira pe scriitori, da putere de analiza si castig decauza in dispute. Acest inger asigura protectia de animale salbatice; guverneaza savanti,profesori, oratori, scriitori. Nativii se vor distinge in literatura si vor face fata la toateadversitatile. (guverneaza deasemenea peste cei nascuti la :22 mai, 2 august, 13 octombrie, 24decembrie, 6 martie)
CORUL INGERILOR 
65. Deus Fons Sapientiae 9-13 februarie: DAMABIAH (DaMeBeYA) ii apara pe marinari, sporeste curajul si rezistenta lafrig. Protejeaza de vraji. Guverneaza marile, oceanele, apele, marinarii, expeditii marine,pescuitul. Nativii se vor distinge in afaceri marine, prin expeditii, descoperiri si va dobandiavere. (ocroteste si pe cei nascuti la :23 mai, 5 august, 14 octombrie, 25 decembrie, 7 martie)
66. Deus Omnia pascens lactens 14-18 februarie: MANAKEL (MeNuKoEL) asigura un somn placut, fara cosmaruri. Favorizeaza visele premonitorii.Guverneaza peste vegetatie, animale acvatice; influenteaza vindecarea, mai ales a epilpsiei, somnul si visele. Nativii se vor bucura de toate calitatile frumoase ale corpului si spiritului; vor starni in jurul lor prietenie si generozitate in oameni gratie caracterului lor foarte placut. (protejeaza si pe cei nascuti la :24 mai, 4 august, 15 octombrie, 26 decembrie, 8 martie)
67. Deus Deliciae filiorum hominum 19-23 februarie: EIAEL (AYoAEL) cumintenie, intelepciune, viata lunga, credinta religioasa,puritate sufleteasca. Acest inger serveste intru a obtine intelepciune si consolare in fataadversitatilor. Guverneaza peste schimbare, prezervare si viata lunga; influenteaza stiinteleoculte. Nativii vor deveni iluminati in spiritul lui Dumnezeu. Vor iubi solitudinea si se vordistinge in stiintele inalte, in mod special astronomie, fizica si filosofie. (ocroteste si pe ceinascuti la :25 mai, 5 august, 16 octombrie, 27 decembrie, 9 martie)
68. Deus Liberalissimus Dator 24-29 februarie: HABUHIAH (CheBeVaYA)asigura o sanatate buna, favorizeaza fecunditatea,calmul, armonia. Acest inger guverneaza agricultura si fecunditatea, vegheaza peste sanatate sivindecare. Nativii vor iubi viata la tara, vanatoarea si tot ce se leaga de forta pamantului.(guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la :26 mai, 6 august, 17 octombrie, 28 decembrie, 10martie)
69. Deus Omnia viden 1-5 martie: ROCHEL (ReAHeEL) inclinatie spre justitie; simtul echilibrului si dreptatii foartedezvoltat. Acest inger faciliteaza gasirea obiectelor pierdute sau a celor care le-au luat;guverneaza peste faima, avere si mosteniri; influenteaza magistrati, avocati, notary. Nativii sevor distinge in justitie; vor avea o morala inalta. (ocroteste si pe cei nascuti la :27 mai, 7 august,18 octombrie, 29 decembrie, 11 martie)
70. Deus Verbo omnia producens 6-10 martie: IABAMIAH (YoBeMeYA)acorda sanse multiple coruptilor viciosilor care vor sa sepurifice; le da vointa de a se scutura de apucaturile rele. Guverneaza natura si oamenii, pe ceicare vor sa evolueze spiritual si sa se regenereze si sa intre in armonie cu natura, cu divinitatea.Nativii se disting prin geniu; vor face parte dintre cei mai mari iluminiati ai filosofiei.(guverneaza deasemenea si pe cei din :28 mai, 19 octombrie, 30 decembrie, 12 martie)
71. Deus Dominus universorum 11-15 martie: HAIAIEL (HeYoYoEL) da curaj si sange rece in fata primejdiilor. Acest ingerprotejeaza de ceea ce este malefic, de opresiuni. Confera victorie si pace; influenteaza armele,arsenalele, fortaretele, tot ce se leaga de geniul militar. Nativii vor avea multa energie, se vordistinge in militarie sau in tot ce tine de curajul actiunilor; au abilitati profetice, de iluminare.(guverneaza si peste nativii nascuti la :29 mai, 9 august, 20 octombrie, 31 decembrie, 13 martie)
72. Deus Finis universorum1620 martie: MUMIAH (MeVaMeYA) favorizeaza operatiunile secrete si vocatia pentrumedicina, chime si zoologie. Acest inger facilitaeza succesul si finalizarea tuturor lucrurilor.Nativii se vor distinge in medicina. Vor deveni faimosi prin cure miraculoase pe care le vordescoperi si se vor dedica in intregime ocrotirii celor bolnavi si saraci; vor descifra secrete alenaturii. (ocroteste si pe cei nascuti la :30 mai, 10 august, 21 octombrie, 1 ianuarie, 14 martie)

duminică, 30 noiembrie 2014

Intelepciune- Seneca



  Te voi învăţa în ce fel poţi să înţelegi că nu eşti înţelept. 
Înţeleptul este plin de bucurie, vesel şi senin, de netulburat. Iar acum cercetează-te pe tine însuţi: dacă nu eşti niciodată trist, dacă nicio speranţă nu te face să simţi un freamăt în aşteptarea viitorului, dacă zi şi noapte spiritul tău, mîndru şi mulţumit de sine, se păstrează statornic şi mereu egal sieşi, atunci ai atins culmea binelui omenesc; dacă însă eşti în căutarea oricăror soiuri de plăceri, peste tot, să ştii că-ţi lipsesc deopotrivă şi înţelepciunea, şi bucuria. Vrei să ajungi acolo, dar greşeşti dacă speri să ajungi mergînd printre bogăţii şi cinstiri: cauţi aşadar bucuria printre griji: binele calp, la care aspiri convins fiind că îţi va da mulţumire şi plăcere, este pricina durerii.
  Toţi, spun eu, tind către bucurie, dar nu ştiu unde e cu putinţă să găsească o bucurie de durată şi intensă; unii o caută în ospeţe şi în destrăbălare, alţii în ambiţie şi în mulţimea de clienţi care îi înconjoară, alţii în iubite, alţii în desfăşurarea vană a studiilor liberale şi în cele literare, care nu sînt defel benefice; toţi aceştia se lasă amăgiţi de plăceri înşelătoare şi de scurtă durată, aşa cum beţia face să izbucnească o nebunie veselă care ţine o oră şi o greaţă care ţine mult, aşa cum aplauzele şi bunăvoinţa mulţimii care aclamă se obţin şi se plătesc cu preţul unor griji împovărătoare.
  Gîndeşte-te: acesta este rezultatul înţelepciunii, o bucurie statornică. Spiritul înţeleptului este ca lumea de deasupra lunii: acolo este veşnic senin. Ai, aşadar, un motiv întemeiat să doreşti înţelepciunea: o bucurie veşnică. Această bucurie se naşte numai din conştiinţa virtuţilor proprii: se poate bucura de ea numai omul drept si cumpătat. 
Ramîi cu bine.
Seneca

marți, 25 noiembrie 2014

Sfântul Ioan de Kronștadt: Oamenii se ruşinează să vorbească despre Dumnezeu


  Suntem într-un cerc profan de discuţii. Vorbe, vorbe, vorbe… De cele mai multe ori goale, în care nu se suflă un cuvânt despre Dumnezeu – Tatăl nostru al tuturor -, despre dragostea pe care ne-o poartă.. despre viaţa viitoare, răsplata cerească; de ce, oare? Pentru că oamenii se ruşinează să aducă vorba despre Dumnezeu.
Dar ceea ce uimeşte mai mult este că chiar oamenii care trec drept evlavioşi şi drept ,,luceferi“ în societate arareori vorbesc despre Dumnezeu, despre Mântuitorul Hristos, despre valoarea timpului, despre înfrânare, judecată, fericirea viitoare sau chinurile veşnice, atât în cercul familiei, cât şi în acela al oamenilor de lume, şi-şi petrec adeseori timpul în discuţii sterile, jocuri de societate, distracţii. Şi aceasta se întâmplă tot pentru că se ruşinează să înceapă o asemenea discuţie, temându-se să nu devină plictisitori sau că nu vor putea să o poarte ei înşişi cu sinceritate.
O, lume desfrânată şi păcătoasă! Vai ţie, ce vei face în ziua judecăţii obşteşti, în faţa nemitamicului Judecător! ,,Întru ale Sale a venit dar ai Săi nu l-au primit“ (Ioan 1, ll). Da, Domnul şi Creatorul nostru nu este primit la noi! Nu-L primim în case, nu-L „primim“ în discuţii. Sau, iată, cineva citeşte Sfânta Carte sau zice rugăciuni cu glas tare, dar oare de ce o face în silă, fără chef, de parcă i s-ar împletici limba în gură? Nu din prisosul inimii, ci fiindcă se simte stingherit, buzele-i pustii de-abia i se mişcă. De ce oare? Din dispreţul faţă de lecturile duhovniceşti şi faţă de rugăciune, pe care diavolul i l-a sădit în inimă, dintr-o falsă ruşine. 0, sărmanii mei oameni! Vă ruşinaţi de ceea ce ar trebui să ţineţi la cea mai mare cinste! O, făpturi nerecunoscătoare, nărăvite! Ce chinuri meritaţi pentru o asemenea purtare?
Sfântul Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Ed. Sophia

sursa:http://csf.md/sfantul-ioan-de-kronstadt-oamenii-se-rusineaza-sa-vorbeasca-despre-dumnezeu/ 

duminică, 23 noiembrie 2014

Legile lui Zamolxe


Zece dintre Legile lui Zamolxe:

  1.  Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina este viata si ia faptura.
  2.  Precum fulgerul aduce lumina, si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.
  3.  Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si in josul sau, acelasi aer este sus, ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte, ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel semet, ca si pamantul cel neted.
  4.  Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca nu razbate, iar prea multa apa ii stinge suflarea.
  5.  Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt cu atat radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.
  6.  Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.
  7.  Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor. Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, si impreuna puterea este si mai mare.
  8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita: acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cu pamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit. Astfel sa iei seama la gandul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu poate opri drumul sau. Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.
  9.  Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa se duca precum a venit, caci te‑ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevar, sunt ca pulberea campului ce‑ti acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamna la trufie, inselaciune, hotie si varsare de sange, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia, boala, amaraciunea si moartea.
  10.  Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea? Duce un om mai mult decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul? Doar cunoasterea si intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoasterea daca ea nu este lamurita de vreme.”
Legile lui Zamolxe

1. Dumnezeu este CEL CE ESTE în nemărginire şi veşnicie. Noi, oamenii, I-am dat multe nume CELUI CE ESTE, după mintea noastră. Dar EL cu adevărat nu are nume.
2. Domnul Dumnezeu îşi are fiintarea în Focul Viu. Şi cu Focul Viu Domnul zămisleşte sau pierde lumi. Dumnezeu, creatorul a tot ce există, se află în cerul de purpură şi este Focul Viu care a existat dintotdeauna în lumină sacră.
3. Omul a fost creat de Dumnezeu pornind de la o scânteie a spiritului Lui. Şi scânteia a intrat în materie, s-a îmbrăcat cu materie şi treptat a evoluat în fiinte care seamănă din ce în ce mai mult cu Dumnezeu. Fiintele sunt în devenire în Dumnezeu, cresc în conştiinta de sine până când o ating pe cea a Lui Dumnezeu în care se mistuie.
4. Domnul trăieşte în multe lumi şi atâta timp cât ESTE, EL creează necontenit. Domnul se revelă prin creatia Sa şi prin sinele fiintelor. Fiintele cu putere mai mare a mintii Îl cunosc mai bine pe Dumnezeu. Existenta pe care o creează mintea omului nu are limitări întocmai ca şi cea creată de mintea Lui Dumnezeu.
5. Tot ceea ce există este creatia Lui Dumnezeu. Dumnezeu este unul şi omul să nu-şi facă dumnezei după mintea sa.
6. Pentru noi, oamenii, Dumnezeu este şi Tată şi Mamă pentru că Îl privim ca pe CEL care ne-a creat corpurile şi mintile şi sufletele.
7. Creatorii cei mai mari sunt acele fiinte cu minti cereşti, căci trezirea lor este cea care le dă puterea de a crea alături de Domnul Dumnezeu, Foc Viu din cerul de purpură.
8. Mintea omului nu are limitări de gândire, astfel că realitatea pe care mintea sa o creează nu are limitări. Gradul de discernământ al omului cerne participarea sa în universul nelimitat. Dar în viata proprie omul să-şi stabilească limitările potrivite unui timp anume, datorită urmelor trecutului lăsate în viata sa.
9. Dumnezeu se revelă şi prin Sinele omului. Regulile de a trăi ale omului sunt date de întelepciunea cunoaşterii sale. Toate fiintele îşi fac regulile de a trăi pe cât pot ele să înteleagă din lumina Lui Dumnezeu.
10. Lumina urmează lumina, întunericul urmează întunericul. Să urmezi lumina Domnului Zeu şi să nu iei în deşert numele Lui.
11. Ca fiinte umane, suntem legati cu întreaga lume prin corp, minte şi suflet. Ne creăm o retea de interdependente mai mult sau mai putin controlate. Energiile corpului, ale mintii şi ale sufletului se pot transforma una în alta.
12. Prin puterea mintii, totul devine posibil. Însă credinta este cea care dă putere mintii omului.
13. Să simti nemărginirea din tine precum este prea-plinul Lui Dumnezeu.
14. Lumea este ceea ce crezi tu că este; gândurile tale sunt cele care ti-au făcut viata aşa cum este.
15. Oamenii care se află în jurul tău sunt rezultatul credintei tale în vietile lor alături de a ta.
16. Lumea existentă este rezultatul intersectiei lumilor zămislite de mintile cu puteri creatoare.
17. Gândurile tale atrag realitatea pe care o trăieşti; dacă ele sunt pozitive, atunci vor crea o realitate pozitivă, iar dacă sunt negative, aşa îti va fi şi lumea în care vietuieşti. Omul îşi schimbă viata prin a-şi schimba modul în care gândeşte.
18. Visele îi par omului realitate şi realitatea îi pare vis. Toate câte sunt, sunt şi vis, şi realitate. Realitatea pentru tine este ceea ce tu trăieşti, omul să fie atent la ce i se potriveşte pentru viata pe care şi-o construieşte din gânduri statornice.
19. Puterea care uneşte este mai mare decât cea care desparte. Cel întelept caută armonia în oameni. Puterea fiintelor vine dinăuntrul lor.
20. Gândul întelept, ieşit din lumina sufletului, trebuie urmat de vorbă şi faptă pentru ca el să se împlinească.
21. Urmati lumina sufletului din voi, iar dacă o dati şi altor oameni, ea nu se împutinează, ci străluceşte şi mai tare.
22. Mintea cea ascunsă (sinele de jos), mintea cea cu care eşti treaz (sinele de mijloc) şi mintea sufletului (sinele de sus), sunt tărâmurile în care omul trăieşte.
23. În ACUM se află toată puterea vietii. Puterea lui ACUM depinde de puterea conştiintei prezentului. Fiintele există cu adevărat doar într-un prezent continuu, care se schimbă clipă de clipă. Schimbând gândul ACUM se schimbă şi realitatea prezentului şi pasul următor către viitor.
24. Puterea omului vine întotdeauna dinăuntrul său şi tot ceea ce creează omul este rezultatul folosirii puterii sale lăuntrice.
25. Prin manifestarea atentiei (năzuintei) către trecut, trăim în trecut, pe când folosind-o spre viitor, trăim în viitor; dar când atentia are directia către prezent, numai atunci trăim cu adevărat realitatea.
26. Oamenii se deosebesc esential, prin puterea mintii fiecăruia dintre ei.
27. Frica paralizează puterea omului.
28.Vinovătia slăbeşte energia omului şi-i năruie viata.
29. Să nu cazi în patimi, să-ti înfrânezi pornirile cele care te ostoiesc de vlagă.
30. Dumnezeu creează cu întelepciune, din iubire. Iubirea, pasărea cu aripi de foc, este taina vietii.
31. A iubi, înseamnă a fi în Dumnezeu şi a fi fericit, căci iubirea este măsura fericirii şi intensitatea de a trăi.
32. Crescând în iubire, omul creşte în Dumnezeu.
33. A fi îndrăgostit, înseamnă a fi în Dumnezeu.
34. Începutul întelepciunii este iubirea de Dumnezeu, iar ruina întelepciunii este frica de Dumnezeu.
35. Iertarea îl vindecă în primul rând pe cel care iartă.
36. Urmele trecutului se manifestă în prezent datorită amestecului lor cu realitatea prezentului.
37. Puterea prezentului poate prevala asupra predestinării trecutului. Omul cu conştiinta prezentului slăbeşte sau şterge influenta trecutului, manifestată prin obiceiuri şi tipare create de minte şi mentinute în memorie.
38. Omul a fost creat pentru a cunoaşte lumina divină şi prin ea, el să se ridice la cerul de purpură al Lui Dumnezeu.
39. Schimbând gândul acum, se schimbă şi realitatea prezentului; omul unde gândeşte, acolo se pomeneşte.
40. Slăbind trăirea în prezent, se slăbeşte esenta fiintei, de aceea pentru a întări fiinta, este bine să trăim în prezent.
41. Să învătăm să deosebim adevărul de iluzie. Când omul nu mai face diferenta între propriul suflet şi ego-ul fals, atunci el îşi făureşte iluzii şi vise nedefinite, legate de cele văzute şi auzite.
42. Energia curge într-acolo unde o directionează atentia (năzuinta) care arată calea intentiei.
43. Lumea omului se creează din energia directionată. Puterea omului se manifestă într-acolo unde se îndreaptă năzuinta mintii.
44. La Focul Sacru se creează o realitate care trezeşte puterea mentalului colectiv al celor care privesc focul.
45. Înainte de a actiona, omul să se adune în sine, să-şi drămuiască puterea şi abia atunci să-şi îndrepte năzuinta către ceea ce vrea să realizeze. Şi astfel va fi ajutat de energiile corpului, ale mintii şi ale sufletului, puteri care se pot transforma una în alta.
46. Împlinirea este măsura adevărului, căci pomul după roade se cunoaşte şi omul după fapte.
47. Lumea este ceea ce cred mintile fiintelor că este. Gândurile fiintelor atrag realitatea pe care ele o trăiesc. Fiintele îşi pot schimba viata dacă îşi schimbă gândurile care sunt urmate de fapte.
48. Dacă opiniile şi credintele tale nu dau rezultate bune şi-i fac pe oamenii buni să sufere, renuntă la ele, căci ele sunt manifestări ale lipsei luminii din sufletul tău.
49. Faptele sunt măsura adevărului gândurilor tale.
50. Dumnezeu dă dreptul la viată.
51. Aşa ne spune Domnul Dumnezeu: Zeii sunt puterile care există în lume, orice întruchipare a lor nu poate tine loc acestor puteri. Dar dacă îti faci chip pictat sau cioplit, sau ceea ce crezi tu că este asemănare cu zeii-putere, tine minte că tu nu te închini la pictura sau chipul cioplit, sau la orice asemănare pe care o dai acelor puteri în mintea ta, ci venerezi puterile Mele arătate oamenilor.
52. Dumnezeu este Cel care vede prin lumina ochilor sufletului tău, căci Dumnezeu este în timp şi în afară de timp, El este în existentă şi în afara existentei.
53. Creând în iubire, omul creşte în Dumnezeu. Iubirea este măsura fericirii fiintelor.
54. Noi, oamenii, suntem alcătuiti în felul nostru din frumusete şi nesfârşire, iar natura întreagă este marea operă a Lui Dumnezeu.
55. Întunericul este lipsa luminii. Lumina urmează lumina, întunericul urmează întunericul. Lumina este ordine, întunericul este dezordine.
56. Tu, omule, eşti templul viu al Lui Dumnezeu. Iar când îti faci temple cu mâinile tale, ele sunt doar trepte ca tu să păşeşti către Dumnezeu şi să aduci iubirea ta ofrandă Lui Dumnezeu, cu mânile întinse spre focul sacru.
57. Omul există cu adevărat doar într-un prezent continuu, care se schimbă clipă de clipă. Prin conştiinta trăirii în prezent, se pot şterge tiparele curgerii vietii dintr-un trecut care predispune.
58. Experienta eternitătii depinde de intensitatea trăirii mentale, în clipa de acum se poate afla toată eternitatea lumii şi atunci timpul dispare.
59. Să nu pofteşti la bunul altuia sau să-ti însuşeşti orice bun dacă nu ti se cuvine.
60. Să vă creşteti copiii în legea strămoşească, că numai aşa neamul vostru va dăinui.
61. Iubirea zideşte şi întelepciunea înaltă.
62. Gândurile plăcerilor trăite orientează omul către făgaşul acelor trăiri.
63. Popoarele care-şi sacralizează istoria vor dăinui mult timp.
64. Pacea lumii este punerea împreună a păcii din mintile oamenilor.
65. Şi iertati, că aşa şi Tatăl Cel din ceruri vă va ierta vouă greşelile.
66. Averea cea mai de pret, omul o tine în inimă în legătura lui cu Dumnezeu, şi astfel nu i-o poate lua nimeni.
67. Robia mintii se naşte din necunoaştere. Năzuieşte la a şti şi cunoaşterea te va face liber.
68. Singurul lucru care-l poate salva cu adevărat pe om este iubirea. În iubire se află izvorul năzuintelor celor bune.
69. Să urmezi dreptatea şi să nu mărturiseşti strâmb împotriva nimănui.
70. Fii cumpătat în cele ce faci şi temeinic în lucrarea mâinilor tale.
71. Drumul suferintei nu este drumul iubirii. Pe treptele suferintei nu urci, ci cobori, căci treptele acestea nu formează scări înspre cer, ci spre adâncurile întunericului.
72. Să te înfrânezi să agoniseşti lucruri care nu-ti folosesc şi să dai lucrurile care îti prisosesc.
73. Atât lumina cât şi întunericul sunt eterne şi nemărginite în fiintarea lor. Doar lumina există cu adevărat, căci întunericul este lipsa luminii.
74. Ridicându-te mai presus de lumină şi de întuneric, aşa vei întelege, de pe acele înăltimi, de unde a luat fiintă chiar Domnul Dumnezeu.
75. Când omul are cunoaşterea de sine, atunci va putea să vadă lumina sufletului şi aşa se va mântui.
76. Împărătia Domnului este înlăuntrul vostru şi ea vi se face cunoscută atunci când omul se cunoaşte pe sine însuşi.
77. Dacă Dumnezeu ar fi avut ceva de ascuns fată de om, nu i-ar fi dat gândul de a cunoaşte.
78. Cunoaşterea, ca şi lumina, este de natură divină.
79. Tainele Domnului vor fi aflate doar de acei oameni care sunt vrednici de ele.
80. Temelia pe care s-a construit veşnicia, este iubirea. Din această esentă divină este creat şi omul.
81. Omul se împlineşte prin dragostea sa de Dumnezeu.
82. Ia seama că oricând vei fi la strâmtoare, să chemi numele tainic al Domnului care este ZAM. Dar numai cei care cu adevărat caută lumina vor putea avea marea putere dată de acest nume.
83. Să nu uitati vreodată de focul sacru dacic şi de sufletele străbunilor. Aşa inimile voastre nu vor fi cuprinse niciodată de lanturile robiei.
84. Să aprindeti focuri sacre pe oriunde veti fi şi aşa vă veti păstra sănătoşi şi însănătoşi, iar duhurile întunericului s-or duce de la voi.
85. La focul sacru se ard impuritătile care atârnă greu pe sufletul omului. Priviti flăcările şi gânditi-vă la tot ceea ce doriti să faceti pentru vietile voastre.
86. Uită-te la natură cum se reînnoieşte în fiecare an. Tot aşa să-ti înnoieşti şi tu mereu fiinta şi să te îmbraci cu un nou veşmânt de viată.
87. Vitalitatea este o realitate a gradului de conştientizare a existentei sufletului. Deşi vitalitatea este dată de suflet, ea se exprimă şi prin minte şi prin trup.
88. Cel ce-L slujeşte pe Domnul, ia din lumina Lui nesecată şi nemărginită şi astfel va fi puternic şi întelept.
89. Când lumina divină vă va merge direct în inimi, atunci rodul ei este umplerea cu duhul întelepciunii. Iar cine are duhul întelepciunii, are totul.
90. Aduceti copiii voştri la lumina focului sacru şi acolo să-şi tină ochii deschişi şi să-l privească. Şi aşa vor creşte să ajungă oameni întelepti.
91. Focul sacru este dat oamenilor ca mijloc de legătură cu zeii.
92. Aduceti-vă aminte mereu să vă bucurati la întâlnirile cu zeii şi aşa să ştiti că lumina există în inimile voastre.
93. Şi tineti minte că ceea ce spuneti în prezenta focului sacru dacic, Le spuneti zeilor, Lui Dumnezeu şi Doamnei Zâne.
94. Iubirea vindecă.
95. Întelepciunea este marea cale către Dumnezeu şi ea se înfiripă prin sperantă, iubire şi adevăr. Conştiinta iubirii este întelepciunea care-l apropie pe om de Dumnezeu.
96. Din lumina din noi, oamenii, ne modelăm lumea frumoasă care ne înconjoară.
97. Acceptând zeii şi zânele, nu facem altceva decât să-i descoperim în noi, în armoniile firii noastre.
98. Nu există legătură între zeitătile noastre şi idolatria. Noi nu ne închinăm la idoli, ci venerăm viata.
99. Cercetează universul, privind stelele.
100. Lumea care se vede şi cea care nu se vede este rezultatul intersectiei lumilor create de toate mintile fiintelor din acel spatiu.
101. Oricine poate să cadă în cursul vietii, dar cei întelepti se pot ridica iarăşi, prin puterea mintii lor.
102. Dacă tu poti crede, toate-i sunt cu putintă celui care crede.
103. Fiintele se deosebesc esential, prin puterea mintilor lor.
104. Cât priveşte îngrijirea de sine, a mintii şi a trupului, trebuie să o dăm în primul rând sufletului şi atunci şi capul şi restul trupului deopotrivă or s-o ducă bine.
105. Preotul aflat pe Calea Lui Zamolxe trebuie să cunoască tainele cerului şi ale pământului.
106. Fii responsabil de faptele tale.
107. Fă faptele bune cu discernământ şi vei rămâne în lumina spiritului.
108. Omul este propriul său stăpân.
109. Frumusetea vietii tale să ti se arate pe chip.
110. Zâmbetul pe buze să-ti vină din inimă.
111. Priveşte înainte, căci acolo îti este directia de mers.
112. Fii activ cu sufletul, cu mintea şi cu trupul. Aşa, fiinta îti va dăinui în bună stare.
113. Poartă cu tine spiritul copilăriei şi întreaga viată nu te vei simti bătrân. Bătrânetea înseamnă renuntarea la năzuintele vietii.
114. Noi, neamul dacilor, suntem fiii şi fiicele soarelui şi ai luminii.
115. Bărbatul luminează mintile prin ratiune, căci poate gândi profund şi vorbi mintii.
116. Fericirea se trăieşte pe calea vietii, nu la capătul drumului.
117. La fiecare şapte zile să te odihneşti după ce ai muncit în celelalte zile.
118. Cel putin o dată la şapte zile să aprinzi şi să priveşti focul sacru, care este legătura ta cu Domnul Dumnezeu.
119. Domnul este în voi, în primul rând. Pe acel Domn să-L treziti şi atunci rugăciunea vă este împlinită.
120. Doamne, Dumnezeule, adu-mi soarele Tău în inimă!
121. Nu întrebati la fiecare pas ce aveti de făcut, căci aşa veti face toată viata numai ce vă spun altii.
122. Speranta întinereşte.
123. Să nu glorificati suferinta sub nici o formă, căci suferinta omului este desprinderea sa de inima Lui Dumnezeu.
124. Traditiile străvechi ale înteleptilor titani, oamenii cei blajini din vechime, trebuie să le transmiteti urmaşilor.
125. Cerul ne face să căutăm, pământul să iubim, soarele să trăim, luna să visăm. Aşa, viata omului se împlineşte.
126. Omul echilibrat este parte din natură şi aşa va întelege cel mai bine ce sunt zeitătile, ca puteri ale naturii.
127. Învată să-L cunoşti pe Domnul Cel Preaînaltul.
128. Când vei cunoaşte zeii, atunci te vei trezi în plină conştiintă creatoare.
129. Aveti capacitatea de a fi partial zei, adică semizei, deoarece acolo unde există conştiintă se află şi identitatea acelei conştiinte.
130. Fiintele conştiente sunt conştiinta zeilor.
131. Cel care ridică sabia, de sabie va muri, şi cel care oferă sânge zeilor, de sânge va avea parte.
132. Zeii sunt intermediarii ofrandelor făcute de cei buni pentru mentinerea binetii între oameni.
133. Dumnezeu îl ajută pe cel îndrăznet în bine.
134. Urmează-ti perseverent idealul.
135. Chemati mereu la focul sacru reîntoarcerea, prin reîncarnarea marilor suflete încărcate de ordine, armonie, adevăr, dreptate şi iubire de oameni.
136. Religia noastră hrăneşte viata, că noi nu avem zei plăsmuiti, ci pe cei care au menire în trăirile noastre, în frătie cu natura.
137. Zideşte-te în credintă. Încrederea unui singur om mişcă muntii.
138. A trăi cu scop divin este singurul mod de a vietui cu adevărat, de a simti din plin că eşti viu.
139. Întunericul nu există decât atunci când lumina nu se arată. Să luati seama că întunericul sufletului nu va exista atunci când voi vă veti cunoaşte pe voi înşivă.
140. Să lăsati lumina divină să intre în voi şi să vă transforme viata, că viata fără lumină, credintă şi demnitate, nu merită trăită.
141. Treptat lumea va fi curătită şi însănătoşită cu Focul Viu, Focul Vietii, Focul Lui Zamolxe.
142. Nu uitati că natura, cu toti zeii şi zânele ei, este sacră, îngrijind-o vă îngrijiti de voi.
143. Botezul oamenilor se face cu apă vie, foc sacru şi Duhul Întelepciunii care este Duhul Lui Dumnezeu.
144. Marile taine ale vietii vor fi aflate doar de către cei vrednici de ele.
145. Tine-ti visele vii, că aşa se vor împlini. Optimismul atrage fapta împlinită. Fapta bună face viata omului bună.
146. Credeti în puterea invocatiei. Deşi invocatia este adresată zeilor, scopul ei este de a armoniza sufletul, mintea şi trupul celui care o face şi prin aceasta de a-l însănătoşi şi a-l tine sănătos pe acel om.
147. Sunteti legati cu lumea întreagă. Sporiti-vă puterile cu puterile lumii.
148. Armonia naturii şi întelepciunea omului, merg mână în mână.
149. Cel mântuit este ca cel care se naşte din nou în spirit, deşi trupul în care se găseşte sufletul lui îi este acelaşi.
150. Iubirea te poate salva de căderile cele mai grele.
151. Cei care aduc pe oameni la întelepciune, sunt purtătorii luminii Lui Dumnezeu.
152. Duhul Lui Dumnezeu este Duhul Întelepciunii care este mai înalt decât Duhul Sfânt. Cine are Duhul Întelepciunii, are şi Duhul Sfânt.
153. Nu faceti sacrificii sângeroase, nu oferiti nimic zeilor, că zeii nu au nevoie de ofrandele voastre, ci doar de credinta voastră în bine.
154. Mintea bună coboară în inima cea luminată.
155. Rugăciunea Mintii în inimă, conduce omul la renaşterea în spirit, la transformare interioară şi la devenirea omului întru fiintă conştientă de propria-i existentă.
156. Veti păstra vatra nemuririi dacilor arieni mereu aprinsă, supraveghind aprinderea focurilor sacre la altarele zeilor.
157. Primul pas către întelepciune este să poti simti liniştea, apoi înveti să asculti şi să tii minte lucrurile, iar pe cele bune să le foloseşti. Numai după ce le ai pe acestea poti da din întelepciunea ta şi altora.
158. Nu-i copia pe altii, găseşte-ti propria ta cale pe care să mergi plin de încredere, întru împlinirea vietii.
159. De-a pururea să tineti minte că noi, dacii, suntem Poporul Lui Dumnezeu.
160. Durerea apare ca să te trezească la viată, să devii mai conştient de calea pe care să o urmezi. Acceptă această trezire şi vei rămâne treaz.
161. Învată să trăieşti natura ta interioară şi din linişte îti va izvorî bucuria fără un motiv anume.
162. Dacă vei urma multimea, ajungi pierdut în multime. Adevărurile se relevă doar anumitor suflete.
163. Doar Dumnezeu este adevărata realitate. Scânteia din sufletul nostru face parte din Dumnezeu.
164. Focul sacru vine de la zei, îngerii veghetori au dat focul sacru oamenilor şi datoria oamenilor este să-l mentină întru tinerea vietii în armonie.
165. În prezenta focului sacru, oamenii se schimbă în bine. La focul sacru sufletele sunt purificate şi umplute treptat de un duh al întelepciunii.
166. Întelepciunea neamului este zidită în vorbele de duh ale poporului.
167. Învată din greşelile altora ca să nu ti se întâmple şi tie la fel.
168. Caută-i pe întelepti şi vei învăta de la ei cum să fii întelept.
169. Cei întelepti aleg simplitatea vietii.
170. Să păstrati cultul strămoşilor, să respingeti cultul mortilor.
171. Când faci bine la altii, e mai bine ca de asta să nu ştie nimeni, ci doar Domnul. Mila fată de altii este mâna de ajutor pe care ti-o întinzi singur, pentru când vei avea vreodată nevoie. Dar ia seama să nu dai ceva bun celui rău, căci răsplata lui pentru tine va veni din răutatea lui.
172. Pomana este bună, dar jertfa este rea.
173. Atât cele bune, cât şi cele rele ale fiintei noastre întregi, se revarsă din suflet.
174. Femeile cele bune sunt cele care te fac să uiti de orice fel de suferintă. 175. Cine vrea să fie iubit, să iubească, cine vrea să primească, să dăruiască. Aceasta este legea vietii frumoase.
176. Dacă vei părăsi iubirea, vei uita şi de scopul pentru care trăieşti.
177. Când omul iese din legea divină, umblă rătăcit în întunericul pe care-l întretine cu faptele întunericului.
178. Idolii tăi, precum icoane şi statui, sunt faceri de mâini omeneşti şi puterea lor vine din credinta ta în ei. Focul sacru este viu şi curătă sufletul, pe când idolii doar încântă privirea.
179. Prin orice poate omul cădea în viată, numai prin iubire nu.
180. Pe tatăl şi pe mama ta să îi cinsteşti, dacă ei urmează lumina Lui Dumnezeu, iar dacă ei se află cu mintea în întuneric, să fugi de ei. Aşa îti va fi bine şi multi ani vei trăi.
181. Ia seama că lucrurile lumii vin şi pleacă, trăinicia există doar în sufletele oamenilor.
182. Cunoaşte-ti şi construieşte-ti arborele genealogic, pentru ca sufletul să nu-ti rătăcească prin familii străine.
183. O iubire nerealizată este ca pierderea fiintei proprii. Este ca şi cum L-ai văzut odată pe Dumnezeu şi apoi ti
s-au închis toate căile ca să-L poti zări iarăşi.
184. Să nu ucizi pe nedrept.
185. Află omul întelept după viata pe care o duce. Multi pot părea întelepti după vorbe, dar proba întelepciunii este viata trăită cu întelepciune.
186. Mergi la omul întelept şi ia sfat bun pentru viata ta. Cel întelept va cunoaşte tulburarea din inima ta.
187. Să aduci lumina divină în tine şi aşa vei găsi răspunsuri la problemele tale.
188. Legile Lui Zamolxe se nasc şi renasc din ele însele, pentru că sunt legile vietii.
189. Să luati bine aminte că Legea Domnului este viata, nu Scriptura, care oricât ar fi ea de bună, nu poate să fie mai presus de cuvântul viu. Viata în lumină este cuvântul viu al Domnului.
190. Ia seamă să asculti de bătrânii întelepti. Domnul îi răsplăteşte cu lumină şi ei strălucesc puternic înainte de a părăsi viata pământească.
191. Pe toate câte cereti rugându-vă, să credeti că le-ati şi primit şi le veti avea.
192. În fata Lui Dumnezeu toti oamenii sunt egali. Doar felul lor de a-L întelege pe Dumnezeu îi desparte.
193. Păstrează-ti dreptul de a alege şi fii liber.
194. Nu-ti da pământul strămoşesc străinilor, că vei ajunge străin în glia străbună. Tu, omul Lui Zamolxe, să fii legătura între Cerul Lui Dumnezeu şi Mama pământ.
195. Iubirea să-ti fie temelia pe care să-ti trăieşti viata care să urmeze calea inimii şi să asculte de vocea ratiunii.
196. Femeia dă iubire inimii, căci poate intui adânc şi vorbi sufletului.
197. Virtutea înseamnă putere.
198. Priveşte adânc înăuntrul fiintei tale şi acolo vei descoperi zeii şi tainele lumii. Iar când priveşti lumea stelelor te vei găsi pe tine.
199. Hărnicia îti va face viată îmbelşugată şi te vei bucura de rodul bratelor şi mintii tale întru trezirea sufletului din tine.
200. Ascultă ce-ti spune natura, urmează calea armoniei naturii.
201. Bucuria simturilor este dată de la Dumnezeu pentru oameni. În trezirea simturilor Îl întâlnim pe Domnul.
202. Renuntă la tot ce nu-ti aduce pace şi multumire în viata. Calea suferintei nu duce la Dumnezeu.
203. Armonizează-ti mintea şi apoi poti pătrunde şi în tainele inimii.
204. Marile taine se găsesc în sufletul tău şi le vei afla atunci când sufletul ti se va trezi.
205. Viata omului este ca o grădină, dacă o îngrijeşte este frumoasă ca florile din ea şi grădina dă rod, iar dacă nu este îngrijită, cade în paragină.
206. Spune-ti EU SUNT în prezenta focului viu şi aşa poti intra pe poarta fiintării, a cunoaşterii de sine.
207. Dimineata când te trezeşti, să simti lumina Lui Dumnezeu cum intră în inima ta. Şi ziua îti va fi plină de bucurii şi vei fi multumit de ceea ce vei face.
208. Calea zeilor e uşoară pentru că este calea inimii. Păşeşte cu încredere pe ea şi te va duce la armoniile cerului de purpură.
209. Să te fereşti de cearta şi de gâlcevile oamenilor.
210. Răutatea oamenilor nu te va atinge dacă nu laşi să-ti intre în minte gândurile lor negre.
211. Fii neclintit ca stânca atunci când întunericul altor oameni te împresoară şi nu te lăsa ademenit de ei.
212. Multe ne sunt date fără efort în lume, soarele aduce căldură, ploaia aduce rod, păsările cânta. Oare ce motiv avem să nu fim fericiti în viata dată nouă de către Dumnezeu?
213.Lucrul mâinilor tale să-ti fie temeinic, ori că faci pentru tine sau pentru oricine altcineva.
214. Ascute-ti simturile şi aşa vei simti că trăieşti în lume.
215. Când omul îşi trezeşte memoria ancestrală, dobândeşte mari puteri.
216. Frumusetea trupului este felul în care Dumnezeu ne arată bucuria de a trăi în trup. Frumusetea mintii omului este felul în care Domnul ne arată bucuria mintii în armonie. Iar frumusetea sufletului ne arată bucuria Lui Dumnezeu.


(Extrase din CARTEA LUI ZAMOLXE sau ÎNłELEAPTA SCRIPTURĂ sau NOUL TESTAMENT AL DACILOR)