.

.
Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza ca trebuie sa schimbam drumul pe care am mers pâna acum. Nu întâmplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” Este prima oara în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este rândul nostru sa raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper sa avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima sansa.

Dumitru Constantin-Dulcan

”La școala vieții nu se dau diplome. Promovarea este pecetluită cu fericirea, iar corigența cu nefericirea. Se dau restanțe până se iau note de trecere la toate examenele. Fiecare clipă pe care o trăim reprezintă șansa de a schimba totul în viața noastră. Rușinea și critica nu schimbă niciodată o persoană. Lumea are nevoie de dragoste.
Orice om are o poveste. Dacă ar sta cineva să te asculte ar scrie o carte sau poate ar face un film la care unii ar plânge, alții ar râde. Într-o zi vom zâmbi cu toții dintr-o poză de album. Învățăm să privim spre cruce, spre Hristos, spre Înviere. Adorm mestecând cele trei cuvinte… Această clipă nu se mai întoarce niciodată!…


Publicat de Ieromonah Hrisostom Filipescu

vineri, 14 martie 2014

Dumitru Constantin DULCAN



                 Dumitru                       Constantin DULCAN

Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog si psihiatru, cu deschideri ample spre filosofia stiintei. Practicand medicina in cadrul armatei, a avut posibilitatea sa avanseze in cercetarea creierului si a importantei gandului asupra organismului si a mediului, iar sansa unei calatorii in China l-a orientat si spre aprofundarea acupuncturii. D.C. Dulcan este membru al unor prestigioase societati stiintifice nationale si internationale, autor de brevete de inventii, detinator al multor premii stiintifice si literare obtinute in tara si in strainatate.
Bibliografie
Inteligenta materiei (1981)
Oglinda constiintei (2003)
In cautarea sensului pierdut (2008)

Inteligenta Materiei
Prolog 

"Cum s-ar putea vinde sau cumpăra cerul ori căldura pă­mântului? Ideea ni se pare stranie. Dacă prospeţimea aerului şi murmurul apei nu ne aparţin, cum le putem vinde?

Pentru poporul meu nu există colţ al acestui pământ care să nu fie sacru. Un ac de pin care sclipeşte, un mal nisipos, o brumă întinsă în mijlocul pădurii întunecate, totul este sfânt în ochii şi în memoria celor din poporul meu.

Seva care urcă în arbori poartă în ea credinţa Pieilor Ro­şii; fiecare luminiş şi fiecare insectă sunt sacre pentru memo­ria şi credinţa poporului meu.

Când albii merg la ceruri şi uită locul natal, morţii noştri nu-şi uită niciodată acest pământ frumos pentru că el le este mamă. Noi facem parte din pământ şi el face parte din noi.

Florile sunt surorile noastre, cerbii, caii, vulturii sunt fraţii noştri; crestele stâncilor, roua preriilor, căldura din pieptul poneilor şi omul aparţin aceleiaşi familii.

Acest pământ este sacru pentru noi. Iar apa scânteietoare care se prăvăleşte în râuri şi pârâiaşe nu este numai apă, ea este sângele strămoşilor noştri.

...Trebuie să-i învăţaţi pe copii voştri că pământul nostru este sfânt, că fiecare imagine ce se reflectă în apa clară a lacu­rilor este ca o fantomă care vorbeşte despre întâmplări, despre amintiri ale vieţii celor din poporul meu. Murmurul apei este vocea tatălui meu.

Râurile sunt surorile noastre; ele ne astâmpără setea, ne poartă canoea şi ne hrănesc copiii. Dacă noi vă vindem pă­mântul nostru va trebui să vă amintiţi toate acestea şi să-i în-văţaţi pe copiii voştri că râurile sunt surorile noastre şi ale voastre şi de aceea trebuie să le iubiţi ca pe fraţii voştri. Noi ştim că omul alb nu înţelege modul nostru de a vedea lucrurile. Pentru el o palmă de pământ face cât oricare alta pentru că el este un străin care vine în noapte, îşi ia de pe pă­mânt ceea ce îi trebuie şi-1 părăseşte. Pământul nu-i este frate, ci duşman. îşi uită mormântul tatălui său şi îşi creşte copiii fără dragoste de pământul natal... El tratează pe mama sa, pă­mântul, şi pe tatăl său cerul, ca pe lucruri care se pot cumpăra, jefui sau vinde, asemenea oilor şi perlelor colorate. Lăcomia sa va sărăci pământul şi-l va lăsa pustiu.
Eu nu ştiu nimic, modul nostru de a fi diferă de al vostru (...)
Nu există un colţ liniştit în oraşele omului alb. Nicăieri nu se aude creşterea ierbii primăvara sau bătaia aripilor de fluturi. 

Dar poate că este aşa pentru că eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg.

Zgomotul din oraşe te asurzeşte. Ce rămâne din viaţă dacă nu poţi asculta clipocitul apei şi cântecul broaştelor în noapte?

Dar poate este aşa pentru că eu sunt un sălbatic şi nu înţe­leg.

Indianul preferă adierea vântului care mângâie oglinda ia­zului şi mireasma vântului spălat de ploaia de amiază sau par­fumat de pini.

Aerul este scump omului roşu pentru că toţi împart acelaşi suflu. Animalul, arborele şi omul - toţi respiră la fel. Omul alb nu pare să perceapă aerul pe care îl respiră.

Asemenea unui muribund, el nu-i mai recunoaşte miro­sul... Trebuie să ştiţi că aerul este cu mult mai preţios şi că suflul aerului este acelaşi în toate lucrurile care trăiesc. Aerul care a dat strămoşilor noştri prima lor respiraţie primeşte, de asemenea, ultima lor privire. Şi dacă ne vindem pământul, voi trebuie să-l păstraţi curat şi sfânt pentru ca omul să poată simţi mângâierea vântului şi dulceaţa câmpului în floare.


...Dacă hotărâm să vă vindem pământ, voi pune o condi­ţie: omul alb trebuie să trateze animalele de pe acest pământ ca pe fraţii şi surorile sale.


Eu sunt sălbatic şi nu înţeleg un alt mod de a trăi. Am vă­zut miile de bizon care putrezeau în prerie lăsaţi acolo de omul alb care i-a ucis din goana trenului.

Eu sunt un sălbatic şi nu pricep cum acest cal de fier care fumegă poate fi mai important decât bizonii pe care noi nu-i ucidem decât pentru nevoile vieţii noastre.

Ce este omul fără animale? Dacă toate animalele ar dispă­rea, omul ar muri complet solitar, pentru că tot ceea ce li se întâmplă animalelor i se întâmplă imediat şi omului.

Toate lucrurile sunt legate între ele.

Spuneţi copiilor voştri că pământul de sub picioarele lor nu este altceva decât cenuşa strămoşilor noştri... învăţaţi-i pe copiii voştri ceea ce noi i-am învăţat pe ai noştri - pământul este mama noastră şi ceea ce se întâmplă pământului, nouă ni se întâmplă şi se întâmplă copiilor pământului. Dacă omul batjocoreşte pământul, pe sine se batjocoreşte.

Noi o ştim de mult - nu pământul aparţine omului, ci omul pământului.

Noi o ştim bine - toate lucrurile sunt legate între ele, sân­gele face legătura între membrii aceleiaşi familii

...Nu omul a ţesut pânza pământului; el este doar un fir. Tot ceea ce el face cu pânza pământului, lui îşi face. Nici omul alb care are un Dumnezeu... nu poate să nu împărtă­şească acest destin comun.

Când ultimul om va dispărea de pe acest pământ şi când amintirea sa nu va mai fi decât umbra unei imagini care stră­bate preria, râurile şi pădurile vor păstra spiritul fraţilor mei pentru că ei iubesc acest pământ ca pruncul bătăile inimii ma­terne.

După toate, noi suntem probabil fraţi şi surori. Există ceva pe care noi îl ştim bine şi pe care omul alb îl va şti poate într-o zi: Dumnezeul nostru este acelaşi cu al vostru. Voi credeţi că Dumnezeu este numai al vostru ca şi pământul nostru. Este imposibil. El este Dumnezeul omului şi, are aceeaşi îndurare pentru toţi oamenii, albi sau roşii.Cel ce-şi murdăreşte patul va pieri într-o zi sufocat de propriile sale mizerii. Dar în timp ce noi pierim, voi veţi stră­luci iluminaţi de forţa unui Dumnezeu care v-a condus pe acest pământ şt care, într-un scop special, v-a permis să ne dominaţi. Acest rost este ciudat pentru noi. Noi nu înţelegem pentru ce sunt ucişi toţi bizonii, de ce nu sunt domesticiţi caii sălba­tici, de ce lucrurile cele mai ascunse ale naturii sunt înăbuşite de mirosul greu al oamenilor, de ce priveliştea frumoaselor coline este tulburată de strigătele lor.Unde sunt desişurile ascunse? Au dispărut. Unde este ma­rele vultur? A dispărut şi el. Este sfârşitul vieţii şi începutul supravieţuirii". Pământul este leagănul şi sursa de existenţă a vieţii noas­tre. Aceasta o ştiau, mult mai bine decât noi, oamenii care tră­iau nemijlocit în natură. În mod paradoxal, în numele civiliza­ţiei şi al prosperităţii, l-am uitat, degradându-l, pustiindu-l. Pământul a devenit irespirabil. Riscăm să dispărem sufocaţi de propria noastră „operă". Dacă omul distruge Pământul care l-a creat şi care-l hră­neşte, înseamnă că ori doreşte să se sinucidă, ori adevărurile pe care le deţine despre sine şi natură sunt false. În căutarea acestor adevăruri uitate vă invită gândurile noastre.

Notă:Textul de mai sus este un citat, cu acordul autoarei, din lucrarea "La médecine du corps énergétique" de Jeannine Fontaine, în care este reprodusă scrisoarea unui şef de trib indian (Pieile Roşii) adresată Pre­şedintelui SUA în anul 1894, ca răspuns la cererea acestuia de a le cumpăra o parte din pământurile lor (selecţia, traducerea şi sublinierile ne aparţin n.a.).Conţinutul actual al lucrării impune câteva precizări.

 
La apariţia sa, în 1981, lucrarea s-a bucurat de o primire de excepţie, fiind considerată ca un best seller. A stârnit inte­resul unor categorii foarte largi de cititori - biologi, psihologi, fizicieni, informaticieni, filozofi, sociologi, clerici etc. A be­neficiat de numeroase cronici în publicaţiile de informare ge­nerală, cât şi în cele de ştiinţă şi cultură. Nu aceeaşi a fost şi primirea "oficială" a lucrării. După ce este trecută prin "fur­cile caudine" ale unui control ideologic rigid, este imediat retrasă de la propunerile pentru premiul Academiei Române şi i se impune tăcerea.



Dată fiind epuizarea sa imediată la prima apariţie, oportu­nitatea sa în prezent şi dorinţa cititorilor de a o avea la dispo­ziţie - lucrarea se reeditează revizuită şi adăugită de către au­tor. Au fost eliminate elementele depăşite de timp şi s-au adă­ugat altele noi impuse de evoluţia cunoaşterii sau care, din motivele expuse, nu au putut apare în prima ediţie.

Lucrarea "Inteligenţa materiei" îşi propune să abordeze, în actuala ediţie, laturile esenţiale ale cunoaşterii, indiferent de caracterul sursei - ştiinţifică, empirică sau revelată - pentru a găsi un răspuns la întrebările fundamentale ale omului şi pen­tru a schiţa o posibilă cale de urmat. Finalitatea sa a fost de a realiza o sinteză a acelor date despre noi, menite să releve coerenţa şi rezonanţa lumii de la macrounivers la microuni-vers, de la vizibil la invizibil, sub acţiunea marelui arhitect constituit de ceea ce am numit Inteligenţa materiei.

Ideea de Inteligenţă ordonatoare de univers, de raţiune cosmică, nu este desigur nouă. La modul vag şi întrebător, orice om de bun simţ, în faţa ordinii din natură, îşi spune că "trebuie să existe ceva" care să o justifice.

În gândirea filozofică i se acordă un sens mai precis înce­pând, s-ar părea, cu Anaxagoras (c. 500-428 î.e.n.), care prin "nous" înţelege o raţiune, o inteligenţă responsabilă de ordo­narea Universului. Heraclit din Efes (c. 540-475 î.e.n.) utili­zează termenul de "logos" cu sensul de raţiune, ordine, de lege prezentă şi necesară în existenţa lumii de la Cosmos la raţiunea umană.


Într-o formă sau alta, mai extins sau mai restrâns, apărată sau negată, o întâlnim exprimată în întreaga gândire filozofică, de la cea ezoterică, la aceea exoterică. Evident, este spe­cifică şi tuturor doctrinelor religioase.

Un discurs teoretic axat pe această temă, dar privit îndeo­sebi din unghi filozofic, este întreprins de Raymond Ruyer prin lucrarea "Gnoza de la Princeton". Din nefericire, date fiind dificultăţile de informare la acea vreme, n-am avut-o la dispoziţie decât după mai mulţi ani de la apariţia lucrării mele, pentru a o cita în prima ediţie. Din ambele lucrări se desprinde ideea existenţei unei Conştiinţe cosmice - cum o numeşte Şcoala de la Princeton - sau a unei "Inteligenţe", în concepţia noastră. Este încă o confirmare a acestei idei, impusă de lo­gica datelor analizate.Nu prioritatea ideii însă este cea care ne interesează aici, ştiut fiind că "nimic nu-i nou sub soare". Ceea ce ne-a intere­sat a fost nu afirmaţia, ci demonstraţia, nu enunţul, ci susţine­rea ideii. Obiectivul pe care ni l-am propus a fost acela de a face o analiză detaliată, un discurs extins asupra ideii, în care să se urmărească demersul său în evoluţia lumii, de la ipoteti­cele începuturi până la stadiul în care, prin om, gândirea se gândeşte pe sine.

Dincolo de discursul asupra cunoaşterii, hotărâtoare pen­tru motivarea acestei cărţi a fost experienţa noastră concretă de cercetător şi observator aflat în relaţie directă cu omul şi cu natura, în multitudinea formelor lor de manifestare.

Am avut şansa de a cunoaşte oameni dotaţi cu însuşiri ne­obişnuite şi de a fi implicat în experienţe insolite, care au con­stituit un izvor de informaţii şi un prilej de profundă meditaţie. Pentru unele informaţii n-a venit încă timpul de a fi discutate. Vine o vreme pentru toate...

Nimic din ceea ce se afirmă ca o certitudine în această carte nu este neverificat prin proprie experienţă. Acolo unde datele personale ne-au lipsit, am menţionat întotdeauna auto­rul căruia îi aparţin. Din acest motiv, am folosit ca date din literatură îndeosebi pe acelea care veneau în sprijinul propriei experienţe. Cel ce nu este străin de domeniu poate uşor sesiza.

N-am scris această carte cu dorinţa de a da lecţii, ci din sentimentul datoriei faţă de şansa de a fi fost, din miliardele de a nu fi fost. Acum, când se sfârşeşte o lume şi începe o alta.
Autorul


Felix, cui potuit rerum cognoscere causas (Virgiliu) - 
Fericit cel ce poate cunoaşte cauza (ascunsă) a lucrurilor.
La ce esti atent, aceea vei deveni.
sursa: https://sites.google.com/site/atlanthman/romana/corpul-uman/dumitru-ctin-dulcan

sursa
Trimiteți un comentariu