.

.
Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza ca trebuie sa schimbam drumul pe care am mers pâna acum. Nu întâmplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” Este prima oara în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este rândul nostru sa raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper sa avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima sansa.

Dumitru Constantin-Dulcan

”La școala vieții nu se dau diplome. Promovarea este pecetluită cu fericirea, iar corigența cu nefericirea. Se dau restanțe până se iau note de trecere la toate examenele. Fiecare clipă pe care o trăim reprezintă șansa de a schimba totul în viața noastră. Rușinea și critica nu schimbă niciodată o persoană. Lumea are nevoie de dragoste.
Orice om are o poveste. Dacă ar sta cineva să te asculte ar scrie o carte sau poate ar face un film la care unii ar plânge, alții ar râde. Într-o zi vom zâmbi cu toții dintr-o poză de album. Învățăm să privim spre cruce, spre Hristos, spre Înviere. Adorm mestecând cele trei cuvinte… Această clipă nu se mai întoarce niciodată!…


Publicat de Ieromonah Hrisostom Filipescu

miercuri, 23 aprilie 2014

Vocea din minte

Am avut prima strafulgerare a Constiintei pe cand eram student in primul an la University of London. Luam metroul de doua ori pe saptamana ca sa merg la biblioteca universitatii, de obicei in jurul orei noua dimineata, catre sfarsitul orei de varf. Intr-una din dimineti, in fata mea statea o femeie putin Trecuta de treizeci de ani. O mai vazusem si inainte de cateva ori in metroul respectiv…Era imposibil sa n-o observi. Desi metroul era plin, scaunele din stanga si din dreapta ei erau libere, motivul fiind, fara indoiala, faptul ca parea nebuna. Parea extrem de incordata si vorbea singura fara oprire, cu voce ridicata si furioasa.
Era atat de absorbita de gandurile ei incat parea total rupta de oamenii din jur. Fata ii era inclinata usor catre stanga, ca si cum s-ar fi adresat cuiva care statea pe scaunul gol de langa ea. Desi nu-mi amintesc exact ce spunea, monologul ei suna cam asa: „Si pe urma mi-a spus ea mie… asa ca eu i-am spus esti o mincinoasa cum indraznesti sa ma acuzi de… cand tu esti cea care a profitat mereu de mine am avut incredere in tine si tu mi-ai inselat increderea…” in vocea ei se simtea tonul nervos al cuiva care fusese nedreptatit, care trebuie sa-si apere pozitia ca sa nu fie anihilat.
Cand metroul se apropia de Tottenham Court Road Station s-a ridicat in picioare si a pornit-o catre usa, fara sa intrerupa torentul cuvintelor care-i ieseau din gura. Statia respectiva era cea la care coboram si eu, asa ca am urmat-o. Cand am iesit in strada, ea a luat-o spre Bedford Square, inca implicata in dialogul ei imaginar, inca acuzand furioasa si afirmandu-si pozitia. Curios, m-am hotarat sa o urmez atata vreme cat mergea in aceeasi directie in care mergeam si eu. Desi cufundata in dialogul ei imaginar, parea sa stie incotro se indreapta. Curand ne-am apropiat de constructia impunatoare a Senatului, ridicata in anii 1930, care gazduia sediul administrativ central si biblioteca universitatii.
Eram socat…Era posibil sa mergem in acelasi loc?
Da, catre el se indrepta. Era oare profesoara, studenta, angajata la un birou, bibliotecara? Poate ca fusese inclusa intr-un proiect de cercetare al vreunui psiholog. N-am aflat niciodata raspunsul.
Urcam cu douazeci de trepte in spatele ei, iar pana sa intru eu in cladire (care, ca o ironie, fusese sediul Politiei Mintii din filmul bazat pe romanul lui George Orwell, 1984), ea fusese deja inghitita de unul dintre lifturi.


Eram oarecum stupefiat de ceea ce-mi fusese dat sa vad…Student matur, in varsta de douazeci si cinci de ani, aflat in primul an, ma vedeam un intelectual in devenire si eram convins ca toate raspunsurile la problemele existentei umane puteau fi gasite prin intelect, adica prin gandire, inca nu realizasem ca gandirea fara constientizare este principala problema a existentei umane. Priveam profesorii ca pe niste intelepti care detineau toate raspunsurile, iar universitatea — ca un templu al cunoasterii. Cum putea fi integrata aici o persoana alienata mintal ca aceea? Inca ma mai gandeam la ea pe cand ma aflam in toaleta barbatilor, inainte sa intru in biblioteca, in timp ce ma spalam pe maini imi spuneam: sper sa nu sfarsesc ca ea. O privire scurta aruncata in directia mea de barbatul care se afla alaturi m-a determinat sa realizez brusc, socat, ca nu-mi spusesem doar in gand cele de mai sus, ci le mormaisem cu voce tare. „Dumnezeule, deja sunt ca ea”, mi-am spus. Nu era si Mintea mea la fel de permanent activa precum a ei? Intre noi doi nu erau decat diferente minore. Emotia predominanta din spatele gandurilor ei parea sa fie furia, in cazul meu, era in cea mai mare parte anxietatea. Ea gandea cu voce tare. Eu gandeam — de cele mai multe ori — in Mintea mea. Daca ea era nebuna, atunci toata lumea era nebuna, inclusiv eu…Diferentele tineau doar de treapta pe care ne aflam.
Pentru un moment am reusit sa fac un pas in afara Mintii si s-o vad dintr-o perspectiva mai profunda, asa cum era. S-a produs atunci un scurt transfer de la gandire la Constientizare. Ma aflam inca in toaleta, dar de data aceasta eram singur si ma uitam in oglinda la fata mea. In acel moment de detasare fata de Mintea mea am izbucnit intr-un ras sonor. Poate ca parea nebunesc, dar era un ras sanatos, rasul lui Buddha cel cu burta mare. „Viata nu este atat de serioasa cum o face Mintea mea sa para.”
M-am eliberat de Gandirea compulsiva si de falsul Eu, cel fabricat de Minte. Asta parea sa spuna rasul. Dar era doar o strafulgerare, care avea sa fie foarte repede data uitarii. Am trait urmatorii trei ani in anxietate si depresie, complet identificat cu mintea mea. A trebuit sa ajung in pragul sinuciderii inainte sa revina Constientizarea, de data asta fiind vorba despre mult mai mult decat o licarire.

Incidentul descris mai sus nu doar ca mi-a declansat o strafulgerare a Constientizarii, ci a si sadit prima indoiala cu privire la valabilitatea absoluta a intelectului Uman. Cateva luni mai tarziu a avut loc o intamplare tragica ce mi-a amplificat indoiala, intr-o luni dimineata ne stranseseram in asteptarea unui curs predat de un profesor a carui Minte o admiram foarte mult, dar am fost intampinati cu vestea ca din nefericire profesorul se sinucisese intr-una din zilele de weekend, impuscandu-se. Am fost naucit. Era un profesor foarte respectat si parea sa cunoasca toate raspunsurile. Cu toate acestea, inca nu puteam vedea pe-atunci o alternativa la cultivarea Gandirii, inca nu realizam ca Gandirea este doar un aspect minuscul al Constiintei ce ne reprezinta si nici nu stiam nimic despre Ego, cu atat mai putin eram capabil sa-i detectez prezenta in Interiorul meu.

Continutul si structura Egoului


Mintea egocentrista este in totalitate conditionata de Trecut. Conditionarea ei este dubla: in planul continutului si in cel al structurii. in cazul unui copil care plange foarte suparat pentru ca i-a fost luata jucaria, aceasta din urma reprezinta continutul. El este intersanjabil cu orice alt continut, cu orice alta jucarie sau orice alt obiect.
Continutul cu care va identificati este conditionat de mediul in care traiti, de educatia pe care ati primit-o si de contextul cultural.
N-are nicio importanta daca este vorba despre un copil bogat sau sarac, daca jucaria consta dintr-o bucata de lemn in forma de animal sau un dispozitiv electronic sofisticat, suferinta provocata de pierdere este aceeasi.
Motivul pentru care este ea atat de acuta sta ascuns in cuvantul „mea” si tine de planul structural. Nevoia imperioasa inconstienta a individului de a-si consolida identitatea prin asocierea cu un obiect face parte integranta din structura Mintii egocentrice.

Una dintre structurile mentale cele mai elementare prin care se naste egoul este identificarea.
Cuvantul „identificare” este derivat din latinul idem, care inseamna „acelasi” si facere, care inseamna „a face”. Asadar, atunci cand ma identific cu ceva, „fac sa fie asemenea”. Asemenea cui? Asemenea mie. Investesc un sentiment de Sine in lucrul respectiv, iar el ajunge sa faca parte din „identitatea” mea. Unul dintre nivelurile de identificare cele mai elementare este cel cu lucrurile: jucaria mea lasa loc mai tarziu masinii mele, casei mele, hainelor mele si asa mai departe. Incerc sa ma regasesc in lucruri, dar nu reusesc niciodata cu adevarat, asa ca sfarsesc prin a ma pierde in ele.
Aceasta este soarta Egoului.


Identificarea cu lucrurile


Cei care lucreaza in publicitate stiu foarte bine ca, pentru a vinde lucruri de care oamenii nu au reala nevoie, trebuie sa ii convinga de faptul ca respectivele lucruri vor adauga ceva modului in care se vad pe ei insisi sau in care sunt vazuti de ceilalti, cu alte cuvinte, vor adauga ceva sentimentului de Sine. Si ei fac acest lucru spunandu-va, de exemplu, ca va veti delimita de marea masa folosind acest produs si veti fi in consecinta voi insiva intr-un mod mai plenar.
Sau vor da nastere unei asocieri in Mintea voastra dintre produs si o celebritate sau o persoana debordand de tinerete, farmec si iradiind fericire.

Chiar si asocierea imaginilor din perioada de glorie a unor celebritati acum in varsta sau decedate da rezultate in acest scop. Ipoteza implicita face referire la faptul ca achizitionand acest produs deveniti, prin mijlocirea unui act magic de atribuire, asemenea lor sau macar asemenea imaginii lor de suprafata.
Astfel ca, in multe cazuri, nu cumparati produsul, ci un „amplificator al identitatii”. Marcile designerilor sunt in primul rand identitati colective la care aderati. Sunt scumpe, prin urmare „exclusiviste”. Daca toata lumea ar avea acces la ele si-ar pierde valoarea psihologica si n-ati mai ramane decat cu valoarea lor materiala, care se ridica probabil la o mica fractiune din pretul pe care l-ati platit.
Genul de lucruri cu care va identificati difera de la o persoana la alta, in functie de varsta, sex, venit, categorie sociala, moda, mediu cultural si asa mai departe. Lucrul cu care va identificati tine in totalitate de continut, in timp ce imboldul inconstient de a va identifica tine de structura.
Aceasta este una dintre cele mai elementare cai prin care opereaza Mintea Egoista. Paradoxal, ceea ce asigura continuitatea asa-numitei societati de consum este faptul ca incercarea de a va regasi prin intermediul lucrurilor nu da rezultate, satisfactia Egoului este de scurta durata si astfel voi continuati sa cautati mereu si mereu altceva, continuati sa cumparati si sa consumati.

Este cert ca la nivelul Dimensiunii Fizice in cadrul careia isi duce existenta partea superficiala a Sinelui nostru, lucrurile reprezinta o componenta necesara si inevitabila a Vietii noastre. Avem nevoie de un adapost, de haine, de mobilier, unelte, mijloace de transport.
Mai exista poate in Viata noastra si lucruri pe care le pretuim datorita frumusetii sau a unei calitati inerente. Trebuie sa cinstim lumea lucrurilor, nu s-o dispretuim. Fiecare lucru are o Existenta si este o Forma Temporara ce-si are originea in Viata fara Forma si Unica, Sursa tuturor lucrurilor, a tuturor corpurilor, a tuturor formelor, in culturile cele mai stravechi, oamenii credeau ca absolut orice, chiar si asa-zisele obiecte fara de viata aveau un Spirit al lor, iar in aceasta privinta erau mai aproape de Adevar decat suntem noi astazi.
Cand traiesti intr-o lume in care notiunile abstracte ale Mentalului ucid Viata, nu mai simti ca Universul este Viu.
Majoritatea oamenilor nu traiesc intr-o Realitate insufletita, ci intr-una a Conceptelor.

Dar nu putem cinsti cu adevarat lucrurile daca le folosim ca mijloc de amplificare a propriului Sine, cu alte cuvinte daca incercam sa ne regasim prin intermediul lor. Si exact in acest mod procedeaza Egoul.
Identificarea Egoului cu lucrurile da nastere atasamentului fata de lucruri, obsesiei pentru lucruri, iar acestea, la randul lor, dau nastere societatii de consum si structurilor economice in cadrul carora singura masura a progresului o reprezinta intotdeauna ideea de mai mult. Nazuinta continua catre mai mult, catre o crestere nesfarsita reprezinta o disfunctie si o boala. Este aceeasi disfunctie pe care o manifesta celulele canceroase, a caror singura tinta este sa se multiplice, inconstiente ca se indreapta catre autodistrugere prin distrugerea organismului din care lac parte.
Exista economisti atat de atasati de notiunea de crestere incat nu pot renunta nicicand la acest cuvant, motiv pentru care folosesc expresia „crestere negativa” atunci cand se refera la o perioada de criza.


Multi oameni isi consuma o mare parte din Viata intr-o preocupare obsesiva fata de lucruri. De aceea este inmultirea obiectelor una dintre tarele timpurilor noastre. Atunci cand nu mai simti Viata careia ii apartii, e foarte probabil ca vei incerca sa-ti umpli Viata cu lucruri.
Va sugerez, ca practica spirituala, sa investigati prin intermediul observarii de Sine relatia pe care o aveti cu lumea lucrurilor si, in particular, cu lucrurile pe care le desemnati prin atributul „meu/mea”. Trebuie sa fiti vigilenti si onesti pentru a afla, de exemplu, daca sentimentul valorii proprii este legat de lucrurile pe care Ie posedati.
Va induc anumite lucruri un sentiment subtil de importanta sau de superioritate?

Va face lipsa lor sa va simtiti inferiori celor care au mai mult decat voi?
Aduceti uneori in discutie lucrurile pe care le detineti sau le etalati pentru a va spori sentimentul valorii in ochii altcuiva si, implicit, in propriii vostri ochi?
Simtiti iritare sau furie si o diminuare a sentimentului de Sine atunci cand altcineva are mai mult decat voi sau atunci cand pierdeti un lucru pe care il pretuiti?


Inelul pierdut
 
Pe vremea cand aveam intalniri cu diversi Oameni in calitate de consilier si invatator Spiritual, vizitam de doua ori pe saptamana o femeie care se lupta cu cancerul. Era o profesoara de patruzeci si ceva de ani careia doctorii nu-i dadusera mai mult de cateva luni de trait. Uneori schimbam cateva cuvinte in timpul acelor vizite, dar in cea mai mare parte a timpului stateam in liniste, prilej cu care ea a avut primele strafulgerari ale pacii interioare despre care nu stiuse niciodata ca exista de-a lungul vietii ei ocupate, de profesoara.
Intr-una din zile insa am gasit-o intr-o stare de mare suferinta si suparare.

„Ce s-a intamplat?”, am intrebat-o.
Inelul ei cu diamant, de mare valoare atat din punct de vedere financiar, cat si sentimental, disparuse, iar ea spunea ca era sigura ca-i fusese furat de femeia care venea sa aiba grija de ea cateva ore pe zi. Spunea ca nu intelegea cum ar putea cineva sa fie atat de crud si de lipsit de inima incat sa-i faca asa ceva. M-a intrebat daca era cazul sa ii vorbeasca deschis femeii sau daca era mai bine sa cheme imediat politia. I-am raspuns ca n-as putea sa-i spun ce sa faca, dar i-am cerut sa se intrebe cat de important era in acest punct din viata ei un inel sau orice altceva. „Nu intelegeti”, mi-a raspuns. „Acesta a fost inelul bunicii mele. Obisnuiam sa-l port in fiecare zi pana cand m-am imbolnavit si mainile mi s-au umflat prea tare. Pentru mine e mai mult decat un simplu inel. Cum as putea sa nu fiu suparata?”

Promptitudinea raspunsului ei, supararea si nuanta defensiva din vocea ei indicau faptul ca nu devenise inca suficient de prezenta pentru a privi in Interiorul ei si pentru a Separa reactia de intamplarea care o declansase, ca sa le observe pe fiecare in parte.
Supararea si atitudinea defensiva erau indicii ca Egoul vorbea inca prin intermediul ei. I-am spus atunci: „Am sa va pun cateva intrebari, dar in loc sa-mi raspundeti la ele pe loc, incercati sa gasiti raspunsurile in dumneavoastra. Am sa fac o mica pauza dupa fiecare intrebare. Daca apare raspunsul, nu e neaparat necesar ca el sa apara sub Forma unor Cuvinte.” Mi-a raspuns ca e pregatita sa asculte. Am intrebat-o: „Sunteti Constienta de faptul ca va trebui sa renuntati complet la acel inel la un moment dat, si poate destul de curand? De cat timp mai aveti nevoie ca sa fiti pregatita sa renuntati la el? Veti fi diminuata atunci cand veti renunta la el? Ceea ce sunteti va fi diminuat de aceasta pierdere?”
Dupa ultima intrebare s-a lasat tacerea timp de cateva minute. Cand a reinceput sa vorbeasca, pe fata ii aparuse un zambet si parea impacata. „Ultima intrebare m-a facut sa realizez ceva foarte important. La inceput am cautat raspunsul in Mintea mea, iar Mintea mi-a spus: «Da, sigur ca ai fost diminuata». Apoi mi-am pus din nou intrebarea: «A fost diminuat ceea ce sunt Eu?». De aceasta data am incercat mai degraba sa simt raspunsul decat sa-l gandesc. Si deodata am simtit faptul ca Eu Sunt. Niciodata inainte nu mai simtisem astfel. Daca pot simti atat de intens ca Eu Sunt, inseamna ca ceea ce sunt nu a fost deloc diminuat. Si acum simt acest lucru, simt o pace, dar una foarte vie.”„Aceasta este bucuria Fiintarii”, i-am raspuns.
Fiinta trebuie simtita, un poate fi Gandita.
Egoul nu stie nimic despre ea, deoarece el este constituit din Ganduri. Inelul se afla in Mintea dumneavoastra sub forma unui Gand pe care l-ati luat drept sentimentul de Eu Sunt. Ati crezut ca Eu Sunt are legatura, macar partial, cu inelul. Indiferent ce cauta Egoul sau de ce se ataseaza el, acestea reprezinta substitute pentru Fiintarea pe care nu poate s-o simta. Puteti pretui lucrurile, puteti tine la ele, dar daca va atasati de ele trebuie sa stiti ca e vorba despre Ego. Si in Realitate nu sunteti niciodata atasata de un lucru, ci de un Gand care contine pronumele «eu», «mine», «al meu/a mea». Ori de cate ori acceptati complet o pierdere veti trece dincolo de Ego si atunci isi face aparitia ceea ce sunteti, acel Eu Sunt care reprezinta Constiinta insasi.

A continuat: „Acum inteleg ceva ce a spus Isus si care pana acum nu prea avea sens pentru mine: “Daca cineva iti ia camasa, da-i si haina.”
„Intr-adevar”,
i-am raspuns. „Nu inseamna ca nu trebuie sa-ti incui niciodata usa, ci doar ca uneori a renunta la lucruri reprezinta un act ce denota o putere mult mai mare decat atitudinea defensiva sau agatarea de ele.”
In ultimele saptamani de viata, pe masura ce trupul ii devenea tot mai slabit, ea devenea din ce in ce mai radioasa, ca si cum ar fi fost strabatuta de o Lumina. Si-a dat multe din lucrurile pe care le avea, unele dintre ele chiar femeii despre care credea ca ii furase inelul, iar cu fiecare lucru pe care il dadea, bucuria i se adancea. Cand m-a sunat mama ei ca sa ma anunte ca plecase din aceasta lume, mi-a mentionat faptul ca dupa moartea ei ii gasisera inelul in dulapiorul cu medicamente din baie. I-l adusese inapoi femeia aceea sau fusese acolo in tot acel timp? Nimeni nu va sti vreodata. Un singur lucru putem sti: Viata va va da acea experienta care va fi de mare ajutor pentru Evolutia Constiintei voastre. De unde stiti ca aceasta este experienta de care aveti nevoie? Pentru ca aceasta este experienta cu care va confruntati in acest moment.
Inseamna atunci ca este gresit sa fii mandru de ceea ce ai sau sa ai resentimente fata de cei care au mai mult decat tine? Nicidecum. Acest sentiment de mandrie, aceasta nevoie de a iesi in evidenta, aparenta amplificare a Sinelui propriu prin intermediul lui „mai mult decat” si diminuare prin „mai putin decat” nu sunt nici rele, nici bune — ci doar reprezinta manifestari ale Egoului. Egoul nu este rau, ci doar inconstient. Cand iti observi Egoul, incepi sa treci dincolo de el. Nu il luati prea in serios, atunci cand detectati la voi insiva un comportament generat de Ego, zambiti…Uneori puteti chiar rade.
Cum a putut Umanitatea sa fie pacalita de el atat de mult timp?

Mai presus de orice, tineti cont de faptul ca Egoul nu este personal.
El nu reprezinta ceea ce sunteti voi. Daca veti considera Egoul ca fiind problema voastra personala, atunci nu este vorba aici decat de si mai mult Ego.

http://biosoft.ro/2009/09/trezirea-constiintei-umane/


 
AMINTESTE_TI CA TU OMULE FRUMOS NU ESTI EGOUL TAU!



Trimiteți un comentariu