.

.
Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza ca trebuie sa schimbam drumul pe care am mers pâna acum. Nu întâmplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” Este prima oara în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este rândul nostru sa raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper sa avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima sansa.

Dumitru Constantin-Dulcan

”La școala vieții nu se dau diplome. Promovarea este pecetluită cu fericirea, iar corigența cu nefericirea. Se dau restanțe până se iau note de trecere la toate examenele. Fiecare clipă pe care o trăim reprezintă șansa de a schimba totul în viața noastră. Rușinea și critica nu schimbă niciodată o persoană. Lumea are nevoie de dragoste.
Orice om are o poveste. Dacă ar sta cineva să te asculte ar scrie o carte sau poate ar face un film la care unii ar plânge, alții ar râde. Într-o zi vom zâmbi cu toții dintr-o poză de album. Învățăm să privim spre cruce, spre Hristos, spre Înviere. Adorm mestecând cele trei cuvinte… Această clipă nu se mai întoarce niciodată!…


Publicat de Ieromonah Hrisostom Filipescu

miercuri, 14 mai 2014

Interviu- Ovidiu Dragos Argesanu

Autor: Loreta Popa13 Mai 2014 - 11:30
Nici o întâlnire nu este lăsată la voia întâmplării, cu atât mai mult cu cât ea vine atunci când unul dintre protagonişti are cu adevărat nevoie de un răspuns sau mai multe, iar pentru că cineva acolo sus mă iubeşte eu am primit această şansă. De câteva ori. Nici nu mai ţin minte când a fost prima dată când i-am auzit numele într-o discuţie cu cineva, oricum mi se pare că a fost demult, tare demult. Persoana respectivă încerca să-mi demonstreze că îl depăşeşte ca şi nivel de cunoştinţe pe dr. Ovidiu Dragoş Argeşanu şi că preţurile lui (evident se referea la iniţierile Reiki şi cursurile sale) sunt mult prea piperate. A urmat un întreg “lanţ al slăbiciunilor”. Întâlneam în calea mea tot felul de oameni care, nu ştiu cum şi de ce, ajungeau la subiectul acesta. Fiecare avea părerea lui, femeile voiau să meargă la el pentru că erau atrase de aura de mister ce-l înconjura şi sincer mă distra extraordinar de tare discuţia cu câte o femeie care credea că ea va fi cea care îl va pune la punct. De câteva ori, am asistat la adevărate dispute, în care era judecat pentru că vorbeşte despre Dumnezeu, despre Hristos, despre magie, despre îngeri, despre demoni, despre masonerie, despre karmă, despre radiestezie, despre regresii şi hoţii de suflete. Nici unul dintre cei care-l judecau nu amintea de faptul că avea o specialitate, era doctor şi că singura experienţă ezoterică pe care a avut-o în copilărie a fost descântecul pe fire de păr de lup făcut de o bunică prin alianţă cu ocazia unei sperieturi în urma întâlnirii cu un şarpe. Nici unul dintre cei care vorbeau despre Dragoş Ovidiu Argeşanu nu aducea în lumină faptul că primii ani de liceu i-a făcut la Liceul de matematică şi fizică nr.4 de pe platforma de fizică atomică de la Măgurele, ceea ce mie mi-a spus multe. În timpul studenţiei la Medicină, în Bucureşti, împreună cu un grup de studenţi din asociaţia studenţilor creştini din Timişoara a ajuns la părintele Argatu de la Mănăstirea Cernica. Oarecum restul este istorie deja.

Apariţiile sale în cadrul mai multor emisiuni de specialitate m-au clarificat în privinţa experienţei şi mi s-au părut mai mult decât coerente cuvintele lui. L-am admirat de la început, pentru curaj, tenacitate, viziune şi cunoaştere, şi, undeva, în subconştientul meu, ştiam că dacă nu este necesar nu ne vom întâlni. Însă, după discuţia de care aminteam la început, am simţit că trebuie să aflu adevărul, şi am simţit că răspunsuri voi primi la întrebările mele. Astfel, am îndrăznit să fac un prim pas şi l-am rugat să-mi acorde un interviu. Spre surprinderea mea, m-a primit deschis. Am realizat un interviu la care ţin foarte tare, pe care l-am considerat revelator. Ne-am mai “ciocnit” de câteva ori, în locuri diferite şi simpla lui prezenţă îmi confirma dacă era sau nu important că ne-am întâlnit în acel context. Ştiam sigur că dacă nu trebuia nu se întâmpla. A trecut o vreme în care doar i-am urmărit activitatea, i-am citit cărţile, m-am bucurat că a reuşit să deschidă o televiziune, iar datorită facebook ştiu ce cursuri face, ce conferinţe şi cât de cât sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în acest domeniu. Apoi, la o premieră ne-am strâns mâinile iar şi mi-am făcut curaj să mai cer un interviu. Şi l-am primit. Cu adevărat am primit din nou răspunsuri în timpul acestuia, ceea ce mi-ar plăcea să vi se întâmple şi dumneavoastră. Da, nu sunt subiecte uşor de înţeles, da, vorbeşte despre multe lucruri la care muritorii de rând nu au acces, sau poate nu au auzit niciodată de ele, da, unii se vor simţi lezaţi, dar cuvintele lui mustesc de bun simţ şi cu greu pot fi numite altceva decât adevăr. Acest interviu este pentru toţi.

-Mulţumesc pentru că ai acceptat acest al doilea interviu! Înseamnă mult pentru mine, ca jurnalist. Mă frământă de ceva vreme ceva ce am citit într-una dintre cărţile tale, mai precis în “Arta războiului PSI”. Spuneai acolo că satul românesc, în forma lui actuală va dispărea. M-ai făcut curioasă... Oare a dispărut credinţa din satul românesc?


-Cu drag. Da... Aşa este. În primul rând satul românesc nu mai există, aşa cum era mai înainte, cum era preotul, cum era învăţătorul, cum era jandarmul satului, primarul, mai marele obştei. Tot ce se întâmplă în sat la ora actuală nu mai are legătură cu ce era odinioară. Acum totul s-a distrus. Au rămas bătrânii, cei care merg să locuiască acolo acum vor cu totul altceva decât să aibă grijă de sat. Vor să facă bani, să facă ferme. Există studii şi la ora actuală s-a demonstrat că o fermă nu este rentabilă decât de la 50 de hectare în sus. Nu am zis-o eu, ci unii care au studiat mai mult. Atunci clar că nu are nicio perspectivă satul românesc şi că Ceauşescu, cât îl înjurăm noi, a avut o viziune extraordinară când a vrut să dărâme satele, pentru că acesta e viitorul. Plus că mai e o problemă. Nu avem de unde să ştim, dar când a fost ultimul tratat, ultimul sub influenţă europeană, atunci când s-a făcut o altă împărţire a lumii, ţării noastre i s-a acordat statutul de grânar, ţară agricolă. Deci, noi în perspectivă o să fim o ţară agricolă, adică asta s-a urmărit. Vor să cultivăm noi ceea ce nu cultivă ei. E absolut stupid. De exemplu, la secţia vini-viticolă sunt investiţii de peste o sută de mii de euro faţă de cât era nevoie. De ce? Pentru că aici au avut ei interes. Ideea este de pământ, pentru că vinul nu poate fi păcălit, nu poţi să-l faci în seră. Aici e vorba de pământul. Iar noi avem pământ pentru vin. Automat au dezvolat secţia asta, iau strugurii şi vând sub titlurile lor. Cam asta a ajuns România. Cred că a dispărut credinţa din sat şi din cauza faptului că nu mai sunt preoţii de altădată. Cei de acum nu au habar de cărţile lor, de partea practică a teologiei. Nu se mai studiază practică în teologie. Am stat la un moment dat de vorbă cu un mai-mare şi i-am spus “Aţi pierdut tainele duhurilor! Adică vindecarea”. Mi-a răspuns “Am descoperit altul”. “Care? Pe mine mă interesează că-mi cânţi bizantin? Mie mi-e rău, sunt bolnav, crezi că dacă îmi cânţi o liturghie o să mă fac mai bine?” Nu. Hristos făcea liturghie? Nu. El ajuta pe cei bolnavi. Aceea este menirea creştină. Ei n-au înţeles nici măcar acum menirea creştină.

-Este valabil încă mesajul lui Iisus Hristos?

-Cum să nu. Mesajul lui Iisus rămâne. Eu nu confund mesajul lui Iisus nici cu biserica ortodoxă, nici cu biserică catolică. Părerea mea e că Iisus este singurul care a fost creştin. Restul sunt nişte copii proaste. Hristos spune la un moment dat “Nu orişicine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”. Asta e important. Nu că mergem în fiecare Paşte să luăm lumină, nu că pupăm icoanele. Cei care merg şi se calcă în picioare la moaşte cred că pot să-şi ia lumină numai dacă se duc şi o iau de Paşte, de Crăciun, la Liturghie sau când mai este ziua unui sfânt. Ei nu înţeleg că prin taina botezului au acces la Duhul Sfânt şi că pot să-l invoce oricând. Dar nimeni nu-i învaţă. Eu am crezut că sunt răi preoţii, dar nici ei nu mai ştiu. Preoţii sunt câteodată atât de ameţiţi încât ei au impresia că pot să-şi ia lumina numai de la Liturghie. Accesarea luminii se poate face oricând cu o singură condiţie, să te înveţe cineva. Ortodoxia a ajuns o credinţă care îl exclude pe Hristos. Pare ciudat că spun asta, ştiu. Am avut o sută de oameni la un curs şi i-am întrebat şi eu “Câţi dintre preoţii şi duhovnicii voştri v-au învăţat că Iisus stă la uşa voastră şi bate!? Că poţi să ai o relaţie personală cu Hristos”. Evident, nici unul n-a ştiut. Am întrebat odată un preot călugăr “De ce nu-i învăţaţi pe oameni că pot să aibă o relaţie personală cu Hristos, că este cel mai important când Iisus devine mentorul interior?” Mi s-a spus “Da, dar dacă-i diavolul?” Nici măcar scripturile nu le ştiu aceştia. Bine, dar nu scrie la un moment dat că dacă un copil cere de la părintele lui o bucată de pâine părintele n-o să-i pună în mână un şarpe? Dacă tu îţi doreşti cu adevărat o relaţie personală cu Hristos, n-o să te lase Dumnezeu să te ispitească demonul chiar aşa. Nu se poate. Oricum, Iisus este profund bun. Câteodată mă supăr că e profund bun. Din cauza bunătăţii lui, sunt nesimţit câteodată şi spun “Din cauza faptului că eşti Tu prea bun, nesimţiţii ăştia de episcopi, patriarhi şi ăştia ai Tăi fac tot ce îi taie capul. Dacă erai un pic mai rău, un pic să le tragi preşul de sub picioare, nu ajungeau chiar aşa”.

Şi mai e chestia aia cu venitul luminii de la Ierusalim, că aceea este lumina adevărată. Este o tâmpenie. E doar o chestie de imagine.

-Ai întâmpinat probleme de câte ori ai vorbit de astfel de lucruri? 

-M-au chemat la un moment dat să fac o emisiune la TVR 2. Voiam să facă o emisiune cu titlul din cartea mea cu “Atacul PSI” şi au spus că e extraordinar, că vor să facă o emisiune de popularizare a ştiinţei spirituale, dar că există o singură problemă. Spun “Care?” “Nu putem să vorbim de lumină”. “Adică cum?” “Adică îi spunem orice bioenergie, magnetism, dar nu lumină”. “Dar de ce nu lumină?” “Lumina e a bisericii”. Ete Franţ... Cum să fie lumina a bisericii. Lumina înseamnă tot ce e în universul acesta. Lumină au şi mahomedanii, au şi yoghinii, au şi tibetanii. Ah, că noi avem acces la alt nivel prin Hristos, e altceva. Noi toţi respirăm, mâncăm şi vorba aia... lumină. Sub o formă sau alta de vibraţie, dar tot lumină e. Aici apare o problemă. Ştiai că nimeni nu mai are voie să facă cruci, pentru că e a bisericii. Cum să fie crucea a bisericii? Ce, a făcut-o ea? Aşa cum numai biserica are voie să scrie mâncare de post sau nu ştiu de post, tâmpenii de genul acesta care nu au nici o legătură cu lumea spirituală. Eu aş face cruci de aur numai aşa, să enervez. Mai au să spună că şi lumânările sunt doar ale lor. Biserica nu a urmat calea corectă, a devenit mult prea umană şi în loc să se ocupe de mântuirea şi ajutorarea oamenilor se ocupă de imagine. Nu am nimic împotrivă ca biserica să facă afaceri, dar nu sunt de acord ca biserica să fie stat în stat. Sunt de acord să dai Cezarului ce e al Cezarului. Nu am nimic împotrivă să ai bani. Până la urmă şi Solomon era credincios şi era bogat, Iosif din Arimateea la fel. Şi mulţi, mulţi alţii au fost bogaţi şi s-au dus după Hristos. Bogăţia nu este un impediment şi cred că un om care e bogat va fi mult mai relaxat şi va avea mult mai mult timp să gândească decât unul care e sărac şi care are grija zilei de mâine. Din perspectiva asta eu doresc ca toată lumea să aibă. Numai după ce ai îţi dai seama cine merită şi cine nu. Ai o sută, sau două sute de maşini, să fim serioşi. Ce faci cu atâtea maşini? Le ai. Nu poţi să mergi cu toate odată. Atunci îţi dai seama că de fapt nimic nu merită!

-Ai avut la un moment dat un status pe facebook în care vorbeai despre cum trebuie să cerem atunci când ne rugăm.

- Da. Sunt două lucruri. Trebuie să înţelegem nişte principii. Pot să cer de la Dumnezeu ca de la o persoană, “Doamne, uite, îmi doresc asta!”, şi atunci vorbesc cu Dumnezeu, dar în ceea ce priveşte relaţionarea cu universul, universul material are nişte principii create de Dumnezeu după care funcţionează şi de asta spune şi Hristos “Cere ca şi cum ai fi primit!” Universul nu are noţiunea de timp. Dacă te gândeşti “O să am”, n-o să ai nici la Sfântu Aşteaptă. Orice cerere se face la timpul prezent şi... se spune Mulţumesc pentru...! Mulţumesc pentru pace!, pentru iubire, linişte, bani, profesia pe care o am, pentru orice.

-Vreau să vorbim puţin despre ceea ce se întâmplă acum, despre faptul că noţiunea de presă se schimbă, jurnaliştii nu mai sunt cei de altădată...


-Eu sunt jurnalist. Cărţile mele sunt scrise în această manieră, de reportaj. Fără să vreau sunt cel care spune povestea. În momentul în care le-am scris am încercat să fiu cât mai obiectiv şi să descriu stări, emoţii, trăiri la modul cât mai accesibil şi să înţeleagă lumea ce e acolo, dar asta este cred o alegere personală, eu am ales să fac aşa. Evident că în momentul în care am ales, mi-am asumat. Mi-am asumat supărarea bisericii, supărarea confraţilor, când am vorbit de multe lucruri, despre unii care manipulează şi se folosesc de lumină. Foarte multă lume am supărat în momentul în care am vorbit de părţile pozitive şi negative ale masoneriei. Mi-am asumat nişte chestii, dar eu mă consider jurnalist şi-mi place adevărul. Eu nu am ascuns nici măcar răul meu sau umbra mea. La un moment dat, dacă faci asta, ai parte de încercări de constrângere şi una dintre ele ar fi “Dar dacă află lumea că”... şi atunci am scris “Uite asta am făcut”. Mai poate să spună cineva ceva? Scrie negru pe alb.

-Că a venit vorba despre constrângeri, despre minciuni, despre încercarea de a manipula pe cineva înt-atât încât să joace precumi se cântă. Tot în cartea ta, “Arta războiului PSI”, vorbeşti despre ce i s-a întâmplat lui Bill Clinton.

-Despre Bill Clinton cred că este un superom şi o să-ţi spun de ce. În primul rând rochia aia a fost ţinută doi ani. De ce? Ca să fie scoasă la un moment dat. Când? La alegeri, la momentul potrivit. Asta înseamnă că i s-a spus... “Vezi că dacă nu eşti cuminte scoatem aia!” El era căsătorit, într-o societate în care a călca greşit, nu e iartă nimeni ca la noi. Eşti scos afară din orice, din structuri politice, bisericeşti. Sunt baptişti şi sunt foarte duri. Din punct de vedere religios şi social în momentul în care ai divorţat ţi s-a încheiat cariera politică. La ei e foarte strict. La ei imaginea familiei americane este sfântă. Mă rog, e un bullshit, dar asta e. Clinton a avut curajul să spună nu. Nu ştiu ce i-au cerut, dar indiferent ce a fost el a preferat să se supună oprobriului public în loc să accepte. Câţi oameni ar fi avut curajul acesta? De asta îl admir. Nu-mi place de nevastă-sa, deloc, este opinia mea personală, dar în ceea ce-l priveşte pe el, o admir că a putut să stea lângă el în condiţiile astea. Îl admir. Nu îl vedea societatea românească, satul sau vecinul, cred că tot mapamondul era atent la ce i s-a întâmplat acolo. Care bărbat ar putea să facă o partidă în Biroul Oval? Din păcate nu avem şansele astea. Nu putem ajunge acolo.

-Ai trecut prin nenumărate experineţe, cred că te-ai bucurat de toate şi le-ai văzut ca fiind în primul rând lecţii. Ce te-a făcut să te ridici de fiecare dată, să mergi mai departe?

-Vreau să spun, apropo de lecţii, că m-am săturat de ele. Am avut la lecţii şi mă întrebam “De ce mie Doamne?” Pentru că inevitabil te întrebi. Nu sunt ipocrit să spun că nu am fost nemulţumit sau nu mi s-a părut că sunt într-un fel nedreptăţit că mi se întâmplă tot ceea ce mi se întâmplă. Trecând prin toate experienţele acestea (de fapt mă consideram nevinovat), am ajuns să înţeleg pe oricine vine la mine. Am trecut prin perspectiva morţii, a divorţului, a bolii, magiei. Am trecut prin multe atacuri PSI şi mai ştiu eu ce, aşa că indiferent cine vine la mine ştiu despre ce e vorba şi pentru că a trebuit să-mi găsesc singur soluţiile că n-a avut cine să le găsească, am făcut asta singur şi am zis să le dau şi altora. Vă dau un singur exemplu. Când eram în spital şi am întâlnit primul meu caz de argint viu, de mercur spiritual, nu ştiam să fac nimic. Chiar nu ştiam ce să fac. Vreau să spun că vomam şi fugeam în toate părţile. Îmi dădeam seama că e altceva, că nu puteam să-l stăpânesc şi vreau să spun că mi-am luat pacientul respectiv şi m-am dus la un descântător. A murit, Dumnezeu să-l odihnească, îl chema Medanie Vasile. Ne-a pus să luăm o cană cu apă de la cişmeaua din faţa casei în timp ce el vorbea la telefon. Cât vorbea la telefon el descânta. Şi la sfârşit ne-a spus “Uitaţi-vă în cană!” Când ne-am uitat în cana noastră, el era la birou, în partea cealaltă, jos, am văzut că pe fundul apei erau biluţe de mercur. Drăguţ a fost că s-a dus o televiziune la el şi a făcut acelaşi lucru. Nu au intrat cu camera de luat vederi, dar au luat o sticlă de suc, au pus apă în ea, au sigilat-o cu bricheta şi la sfârşit au găsit biluţele. Au crezut că nu e adevărat, dar... Atunci am început să înţeleg ce se întâmplă şi am început să studiez. Pe vremea aceea singurul lucru pe care ştiam să-l fac era să ţin post negru trei zile ca să mă curăţ de mercur. Acum am învăţat elevi de-ai mei să dezlege în cinci minute. Adică s-au făcut nişte paşi în evoluţia terapiilor, chiar şi împotriva magiei şi a ceea ce vedem noi pe la televizor, că din păcate sunt. Stăm mult mai bine decât acum zece ani, dar ce m-a făcut pe mine să mă ridic este că n-am avut încotro. Ideea e foarte simplă. În lumea asta ori mergi, ori mori. Şi am zis că vreau să merg şi vorba bunicii mele “Vreau să văd ce o să fie mai încolo!” Trebuie să recunosc că cineva acolo sus mă iubeşte şi mă susţine. Chiar dacă mi-a fost greu am ştiut că am un ajutor de la Doamne Doamne.

-Vorbind despre magie, despre toate lucruile acestea la care încă recurg oamenii. Ce e? Răutate sau invidie?

-E răutate şi câteodată dorinţă de dreptate. De exemplu. Lumea este în aşa fel alcătuită încât noi să ne putem manifesta absolut orice valenţe şi orice potenţial. Sunt mai puţini bărbaţi decât femei. Dacă o femeie se căsătoreşte automat sunt câteva lipsă. Acestea reprezintă un subconştient care formează o nevoie, o necesitate, apare un vector care determină nişte schimbări. Să zicem că se întâmplă ca o altă femeie să fie cu acel bărbat căsătorit. Cum legal nu mai ai voie să faci nimic, ştim că înainte adulterul se pedepsea, soţia apelează la vrăjitoare, s-o facă pe aia. Sunt şi femei care merg la vrăjitoare ca să ia soţul alteia. E vorba şi de bani, şi de bărbaţi. Luăm numai ce e prost din străinătate. De exemplu femeile, fetele sunt educate să fie frumoase. De ce? Ca să aibă parte de o partidă bună. Nu să facă singure ceva, ci să se folosească de darurile frumuseţii ca să pună mâna pe un bărbat care să le întreţină. Mentalitate americană. În momentul respectiv apare competiţia. Vine şi din frumuseţe, dar apare şi din partea PSI. Atunci fie că se duc la preoţi şi se roagă pentru ele să-şi găsească soţ, “Uite ăsta îl vreau!”, fie se duc la vrăjitoare. Automat e atacat şi el, e atacată şi ea. E totuşi îngăduit de Dumnezeu. De ce? Pentru că altfel nu am învăţa nimic. Eu tot ce am învăţat apropo de curăţari am învăţat cu japca. Nu la cursurile din facultate. Am trecut prin ele. Am întâlnit cazuri în care mi-am prins urechile şi mă gândeam “Trebuie să fac ceva pentru omul ăsta” şi atunci am fost obligat să o iau ca Edison pe bucăţi până am reuşit să găsesc o soluţie. Poate peste 20 de ani o să gândesc altfel, iar soluţiile vor fi altele. Eu cred că orice poate să fie îmbunătăţit. Un alt exemplu. O familie... Cei doi se căsătoresc, îşi fac o firmă. Firma se dezvoltă. La un moment dat intră în competiţie cu altă firmă şi buf. Li se ia sporul, sănătatea, căsnicia. Încep să se certe, nu se mai înţeleg, nu mai funcţionează sexul cum trebuie. Încep să umble. Ajung pe la preoţi, care au uitat că au rugăciuni de felul acesta şi după aceea ajung la descântătoare. De obicei la mine ajung la sfârşit. Educaţia noastră, a poporului, asupra terapiei spirituale, este nu precară, ci îngrozitor de precară. Dacă, de exemplu, la englezi terapia spirituală este pe primul loc şi după aceea medicina clasică, adică omul se duce mai întâi la masaje, la presopunctură, la reflexoterapie, shiatsu. La ei se cumpără pachete de manichiură, pedichiură, coafură, cosmetică, masaj, masaj cu pietre calde. Stai acolo patru ore, dar ieşi ca de la spălătorie. E o chestie de întreţinere, deci ei o fac o dată la o lună, două. E ca şi cum ţi-ai reseta tot organismul. La noi, de asta vin şi sunt negri, blocaţi şi vai de mama lor. Mai am un exemplu. E trecut ca păcat în îndreptarul de spovedanie să te întinzi. Dacă eu îmi deblochez articulaţiile deja am făcut un păcat. Cum se întinde pisica, sau câinele, şi de fapt îşi deblochează toate articulaţiile. În momentul în care nu faci asta stagnează energia. Acest lucru e trecut ca păcat. Deci nici măcar nu sunt revizuite aceste îndreptare, care sunt făcute de nişte oameni care habar nu aveau pe ce lume au trăit. Că organismul are nişte meridiane energetice şi că funcţionează şi el după nişte parametri, nici vorbă să se discute. Până şi maşina trebuie încălzită înainte să porneşti. Aşa e şi cu organismul. Se ia cuvânt cu cuvânt tot ce au spus sfinţii părinţi şi nici măcar nu se gândesc că există posibilitatea ca ei să fi greşit. Ei au fost sfinţi şi au vorbit de la duhul, mă laşi! E ca şi cum ţi-aş cere, indiferent cât de bun pilot eşti, să conduci în loc de un Mini Morris o Dacie 1300. Nu ai cum să faci performanţă cu ea, indiferent cât eşti de bun. Aveau nişte limite îngrozitoare.

-Ce presupune până la urmă a fi duhovnic? Mi se pare extrem de important? Mai avem duhovnici în România?

-A fi duhovnic presupune să te ocupi de sufletul unui om. Sufletul presupune şi mentalul unui om. Dacă tu nu eşti pregătit şi habar nu ai de structura corpului şi psihicului uman nu poţi să te apuci să faci duhovnicie în condiţiile în care tu vrei să vină de la duhul cel sfânt ce răspuns să dai unui om. Păi, ăla din ce să ia, că limitele tale nu au prea văzut vorbindu-se limbi străine. Din păcate teologii nu fac psihologie, ori psihologia e o ştiinţă. Acolo găseşti nişte răspunsuri. Nu zic că e toată bună. Din perspectiva a ceea ce deja ştiu, am recitit Freud. Cazuistica este extraordinară, concluziile sunt greşite, pentru că la momentul respectiv habar nu aveau de noţiunea de suflet, habar nu aveau de noţiunea de anima animus, de principiul yin yang din om. Nu ştiau de subconştient profund. Cazuistica rămâne pentru veşnicie, o putem răsfoi în fiecare zi. Asta nu înseamnă că nu am ce să învăţ şi să suprapun cu ceea ce ştiu. Din păcate, ei nici nu vor. Sunt atât de închistaţi în cunoaşterea lor şi cred că e suficientă, încât nu au cum să evolueze. Ideea este foarte simplă. Natura funcţionează extrem de selectiv. Supravieţuieşte cel care este mai bun. Creştinismul este bun. O să supravieţuiască sub o formă sau alta, dar, dacă creştinismul nu se upgradează la nevoile oamenilor, o să dispară. De ce? Eu îi întreb pe ai mei “Când ţi-e rău unde te duci?” “La doctor”... Atunci care mai e rolul popii? Să mă căsătorească? Să-mi boteze copiii? Nu. O fac acasă. Acum vor să mă oblige să mă duc şi în biserică. Oamenii vor altceva, au alte imagini despre asta. Ei vor să ştie foarte clar că s-a făcut căsătoria şi o să ţină. Este o formă de control asupra banilor. Dacă eşti în biserică te trece în catastif, nu poţi să o faci pe neve. Nu mai e ca odinioară, mi-am luat patrafirul şi o fac în pădure sau în avion. E vorba de încălcarea liberului arbitru al unui om. Dumnezeu va găsi o posibilitate ca un om care ar vrea să-şi facă nunta sărind cu paraşuta să facă acest lucru. Aşa vrea el, aşa se simte el ok şi mai aproape de Dumnezeu. Pot să mă simt aproape de Dumnezeu oriunde. Şi în pădure. Şi pe câmp. De ce mă obligi să fac nunta la biserică? Da, mai avem.

-Există, undeva, în Biblie, cuvintele lui Iisus despre cum trebuie să te rogi, “În liniştea cămăruţei tale”. Mi s-au părut semnificative...

-Da, E vorba de relaţia cu Dumnezeu şi de abia atunci ajungi în Dumnezeu când îl găseşti pe Dumnezeu oriunde ai fi. Dumnezeu este acolo unde eşti tu. În momentul respectiv nu mai ţine de o biserică. În momentul în care îl am pe Dumnezeu cu mine mă pot ruga oriunde. Şi în Thailanda, şi în Statele Unite, şi în Rusia. Paradoxul care este? În momentul în care eşti în Dumnezeu nu te mai simţi străin nicăieri, indiferent în ce ţară eşti. Pentru că ajungi acolo şi eşti în Dumnezeu. Eşti acasă oriunde atât timp cât trăieşti în Dumnezeu. Dacă sunt conectat la subconştientul poporului român nu mă mai pup cu alţii, clar. La francezi, sau la englezi sau la ruşi. Eu sunt conectat la Dumnezeu, sunt cu Dumnezeu oriunde. Pot să fiu oriunde în altă parte, nu neapărat în România. Nici asta nu suntem învăţaţi. De ce? Foarte simplu. Ei nu au înţeles un lucru banal. Sunt mulţi terapeuţi, mulţi mentori. Eu iau un om şi-l duc din punctul A în punctul B. Nu-l ţin legat de mine. Eu ştiu că trebuie să-l iau din A în B. Din B ştie Dumnezeu. Dacă eu ţin unul legat de mine şi lungesc drumul ăsta la infinit, nu las loc altuia să intre. Pot să blochez chiar doi sau trei. Dacă eu fac jobul ăsta, atunci poate se suplimentează şi poate în loc de unul o să am trei. Nu se întreabă de ce nu au nici un pacient, pentru că nu au înţeles că trebuie să-l înveţe pe om ce ştiu ei şi mai departe ştie Dumnezeu ce are el nevoie. E ca şi cum ai ţine un copil în clasa a IV-a. Nu-i dai drumul în clasa a V-a ca să ai şi tu un elev, dar dacă nu-i dai drumul mai ai loc să vină alţii. Aşa face şi biserica. De frică să nu rămână fără enoriaşi îi ţine legaţi pe ăia care vin. Nu evoluează nici ăia, nici ei. Sistemul este foarte simplu, este piramidal. Biserica este o piramidă. Dacă am o bază care merge la biserică şi eu ţin aceeaşi bază cum evoluez? Ei îi ţin idioţi la biserică, stau la biserică, oricum nu înţeleg nimic, nu văd nimic, se duc ca vitele, îşi iau împărtăşania, dar nici din asta nu înţeleg nimic. Se duc frumos acasă şi ei sunt convinşi că au făcut bine şi că asta e tot. Rămân la fel de boi. E principiul acela cu te duci bou şi te întorci vacă; se reflectă în treaba asta. Mi-e milă. Ai văzut vreodată când este coadă la Sfântul Dumitru? Începe de pe linia tramvaiului dinspre Parcul Carol, asta înseamnă 1 km sau doi. Oamenii ăia se duceau se duceau cu credinţă să-şi ia lumină, pentru că nu i-a învăţat nimeni că pot să-şi ia lumină stând acasă. Pentru că nu ştiau că important este să-l sărbătoreşti pe Sfântul Dumitru nu ducându-te şi pupând nişte oase, că sunt nişte oase, să fim serioşi! Este cea mai bună parte care a rămas din el şi spune Hristos la un moment dat “În vremurile din urmă oamenii se vor ruga în duh şi-n adevăr”, asta nu înseamnă că mă duc să pup moaştele Sfântului Dumitru, Sfântei Parascheva şi altor sfinţi. Asta înseamnă că eu am acces din punct de vedere spiritual la spiritul Sfântului Dumitru, mă rog, mă contopesc cu el, mă încarc dacă mi se dă voie, oricare sfânt ar fi şi că am relaţie personală cu ei şi tare mulţumesc pentru ce am obţinut.

-Pentru că vorbim de sfinţenie. Mi-am amintit că atunci când am avut ocazia să ajung la Ierusalim eu am rezonat cu Grădina Ghetzimani mai mult decât cu alte locuri. Am simtit că toată tristeţea lumii se află pe umerii mei. Am lăcrimat pur şi simplu în acel loc şi am simţit o iubire cu care m-am mai întâlnit, din fericire, de câteva ori. Bănuiesc că fiecare simte încărcătura unui loc în felul său?

-Toate locurile au încărcătură. Fiecare rezonează cu un anume loc. Eu de exemplu le-am simţit pe toate, dar mi s-a părut foarte interesant şi foarte puţin mediatizată cisterna, locul unde a fost găsită crucea, unde este o energie extraordinară. Nu mai vorbesc de mormânt. Energia Mormântului Sfânt este aceeaşi cu a mormântului Maicii. Numai că oamenii nu ştiu. De fapt sunt jumătăţi ale aceluiaşi principiu. Am rămas blocat. Eu măsor şi când am văzut că energia este la fel mi s-au încurcat neuronii. Apoi am înţeles că nu putea să fie altfel atât timp cât s-a născut din ea. Doar că Maica este reprezentarea principiului feminin, iar Iisus este reprezentarea principiului masculin, în plan terestru. Puţini ştiu că rugăciunea dintr-un loc are aceeaşi valoare cu rugăciunea din locul celălalt şi aprinderea lumânării are aceeaşi valoare ca şi acolo, dar vedeţi asta ţine de dogme. Nici acum nu ştim adevărul, pentru că biserica ascunde faptul că Maica face parte din Treime. Am avut discuţii mari pe tema asta. Ortodoxia este o religie masculină, patriarhală. Îmi pare rău, Dumnezeu nu e tată! Dumnezeu este tată şi mamă. Şi atunci din principiul divin, automat face parte şi principiul acesta feminin cu Maica Domnului. Chestia asta face să piardă din putere. Lipsa femeii ca preot face ca ortodoxia să piardă din putere. Ortodoxia este slabă din cauza propriilor greşeli. Apropo de sfinţi, excluderea femeii din altar de către Sfântul Vasile cel Mare este una dintre cele mai mari prostii pe care a putut să le facă pentru că asta a făcut să scadă unele biserici.

-Mereu mi-am dorit să aflu de ce femeilor le este interzis accesul la Athos. Ce-mi puteţi spune despre asta?

-Există o anumită libertate pe care o are fiecare dintre noi. Şi orice individ are libertatea de a primi pe cineva în casa lui sau nu. Îi poţi selecta pe cei care vin în casa ta. Ei bine, aşa şi ei, la Athos. În momentul în care s-a construit Athosul aceasta a fost ideea. Unul dintre lucrurile pe care încercăm să le facem în viaţa noastră este inclusiv purificarea energiilor de un anumit tip. Adică? Noi avem două tipuri de energii, yin şi yang, masculin şi feminin. În momentul în care te duci într-o zonă unde sunt numai bărbaţi automat va predomina yang, masculinul. Prin purificare reuşeşti să cureţi partea aia de energie. Este o metodă de purificare a părţii acesteia. Într-un om coexistă simultan energii divine masculine şi energii divine feminine, energii masculine demonice şi energii feminine demonice. Acestea din urmă vin de jos. Noi tindem să le purificăm pe cele care vin. E greu să le purifici pe toate odată şi atunci călugăria este o formă de purificare a unui anumit tip de energie. În general, cei care au fost călugări în altă viaţă devin foarte yang, dar cresc ca lumină interioară. După aceea în viaţa următoare se nasc femei special ca să purifice şi să amplifice yin, ca să înţeleagă principiul feminin divin. Asta nu înseamnă că e greşit. În altă ordine de idei, s-a întâmplat să intru într-o relaţie foarte posesivă. Câteodată iubirile acestea sunt atât de strânse încât îşi fac rău şi începi să te rupi. Când te rupi rămân legăturile acestea care îţi bubuie sufletul. Când nu mai poţi să faci faţă îţi doreşti să te duci într-un loc unde să te rupi complet. Încercam să înţeleg în acea perioadă toate acestea. Şi noi avem Frăsinei, istoria spune că sfântul Calinic a avut o iubită care a trebuit să se căsătorească cu un tip bogat , iar el a suferit foarte mult şi el s-a dus acolo ca să uite. Se întâmplă următorul fenomen, alegi o viaţă şi după aia partea de lângă tine, femeia, vine după tine şi te scoate. Aşa că au făcut în aşa fel încât să nu mai apară atracţia lumii ăsteia. Dar de ceea ce fugi la un moment dat eşti obligat să te întorci, să-l confrunţi. Fuga nu este o soluţie. Să o integrezi, să-ţi iei doza de durere şi să mergi mai departe, dar fuga nu e o soluţie. Eu nu zic nici că e bine, nici că e rău. Există momente în care pentru unii este mai bună călugăria. Pentru unii este mai bună călugăria în acest fel de mănăstire, de ce? Pentru că încearcă să sublimeze energia sexuală. Încercând să sublimeze energia sexuală atunci când apare sexul opus apare aşa-zisa ispită. Dar problema nu e din exterior, ci din interior. Acolo nu se învaţă sublimarea energiei sexuale, cred că nici nu ştiu ce e asta. Dacă spui asta acolo, eşti văzut ca fiind de la misa. Nu ar concepe că există aşa ceva. Izolarea este o formă de a reprima aceste lucruri. Izolare, muncă, regim alimentar. Energia sexuală, asta e o chestie care s-a văzut în al doilea război mondial. Ruşii aveau soldaţi şi femei, şi bărbaţi. Când i-au luat prizonieri, prima oară nemţii i-au închis pe toţi la un loc. Erau despărţiţi de un gard. Ruşii săreau gardul. Au pus curent electric, i-au împuşcat, tot săreau gardul. Le-a înjumătăţit raţia alimentară. A început să scadă numărul celor care săreau gardul. Au mai înjumătăţit-o o dată şi n-a mai sărit nimeni. Morala este că apropo de sexualitate hormonii sunt o mare problemă. Cam aşa e şi mănăstirea. Ei nu mai mănâncă ouă, carne, brânză, automat nu mai au exces de hormoni. Nu mai simt nevoia sexuală. Eu sunt de acord, până la urmă fiecare se duce acolo unde simte el. Faptul că doamnele nu agreează că le este interzis accesul este ca fructul oprit, e o problemă a lor, o problemă de ego, interioară, “Adică cum? Mie nu-mi dai voie, să nu văd eu, să nu ştiu eu!” Să fim serioşi, o să intraţi vreodată în Biroul Oval, o să intraţi vreodată la Kremlin. De ce nu vă deranjează? Sunt o grămadă de locuri care ne sunt interzise, dar ego-ul este atacat cu atât mai mult. La un moment dat vorbeam cu fetele de la cursurile mele. “Vă duceţi într-o mănăstire şi vă deranjează că trebuie să vă puneţi basmaua pe cap. Uite eu mă îmbrac şi-mi pun fustă şi batic! Pe mine nu mă deranjează”. Au făcut ochii mari. La japonezi când te duci, te descalţi. La mahomedani, îţi pui frumos pantofii la intrare şi nu intri încălţat în moschee. Sunt nişte reguli. Faptul că nu vă supuneţi unor reguli simple este problema ego-ului vostru. Eu dacă mă duc la o mănăstire mă supun regulilor de acolo. Când vine cineva la mine acasă se supune regulilor de la mine de acasă. Problema e de ego. O fustă, un batic, ce muriţi? Ce-ar fi să mă duc la mănăstire în tricou şi pantaloni scurţi şi desculţ? E o chestie de respect faţă de celălalt. E credinţa lui, e problema lui. Nu am nimic împotrivă. Am fost la Ierusalim de sărbătoarea Botezului pe vechi. Am văzut la ţinute, de tot felul. Erau copţi cu tot felul de ciupilici, era amuzant. Mi s-a părut extraordinar. Dar nu avea nici o legătură cu credinţa. Părerea mea e că dacă Iisus s-ar fi născut acum ar fi umblat în tricou şi în adidaşi. În nici un caz în cămaşă făcută dintr-un singur fir. Ar fi fost cât se poate de modest şi în nici un caz să fie văzut pe stradă. Nu ar fi avut părul lung şi barbă. El n-a încercat să iasă în evidenţă, ba din contră. Totul ţine de modul cum percepem noi lucrurile.

-Ai întâlnit tot felul de oameni de-a lungul timpului. Cu unii ai rezonat şi ai rămas prieten. Ce este prietenia, din punctul tău de vedere?

-Prietenia este un dar divin. Trebuie să dai şi să primeşti. E vorba de energie, de suport, de disponibilitate. În prietenie e ca în iubire. Nu poţi să fii prieten de la distanţă. În plus, prietenia presupune trăiri, experienţe comune, o evoluţie comună. Nu poţi ca tu să evoluezi şi să rămâi prieten cu unii oameni, apar tot felul de vibraţii, diferenţe de concepţie. Când tu creşti şi cel de lângă tine nu creşte, la un moment dat prietenia se rupe pentru că nu mai rezonaţi. Prietenia se bazează pe rezonanţă. Cu cât evoluezi cu atât şansa de a avea prieteni scade. Vă pun o singură întrebare. Credeţi că Iisus a avut prieteni? Apostolii i-au fost prieteni? Sigur că nu. Nu cred că a avut prieteni. De ce? Ca să fi prieten trebuie ca să te înţeleagă cineva. Ori ei nu l-au înţeles pe Hristos nici când făcea minuni lângă ei. Nu aveau cum să-i fie prieteni. La un moment dat, pe măsură ce evoluezi, şansa să ai prieteni scade, dar eu m-am gândit la aspectul acesta şi am încercat să învăţ foarte mulţi oameni. Făcând asta nu sunt diferenţe foarte mari între mine şi unii dintre cei mai buni maeştri ai mei. Adică ba din contră, învăţ şi eu de la ei. Şi atunci nu mai apare nici o diferenţă, nici de energie, nici de vibraţie, nici de conştiinţă, nici de cunoaştere. Ne putem completa. Prietenia reprezintă un schimb de informaţie, de energii, de suflete. Asta nu poţi să o faci pe stradă. De la un strat superior la unul inferior şi invers. Trebuie să fie pe acelaşi nivel. Ori acesta este avantajul. Dacă tu creşti, nu te mai înţelege lumea. Atunci fără să vreau prieteni mi-au devenit cei care au înţeles. Şi mi-au rămas parte din ei. Neînţelegerile apar totdeauna, dar în timp se rezolvă.

-E greu să te ierţi pe tine?


-Iertarea de sine este cea mai grea problemă. Iertarea de sine presupune mai întâi că n-o am. Ţi-e greu. Până nu-ţi arată cineva “Vezi că tu nu te ierţi pe tine şi de aceea îţi merge rău!”, nu vezi. Neiertarea de sine merge cu o blocare a chakrei inimii, cu blocarea timusului. Acestea două permit răului să se manifeste relativ la mine. În momentul în care încep să mă iert aşa ceva nu se mai poate manifesta pentru că nu mă mai simt vinovat... Pur şi simplu energia iubirii îl spulberă şi nu se poate apropia de un om care emană iubire. Dar nu poţi să emani iubire dacă nu te iubeşti pe tine. Prima oară trebuie să-ţi spună cineva. Apoi să conştientizezi că are dreptate. Apoi ce fac eu ca să ajung să mă iert. Toate acestea presupun nişte paşi. Ce-mi ofer eu mie. Ce-mi ofer mie din punct de vedere material, ce-mi ofer mie ca plăcere, ce-mi ofer mie din punct de vedere sufletesc. Oamenii care nu se iubesc pe ei veţi vedea că nu-şi cumpără nimic pentru ei. Fac totul pentru ceilalţi. Sunt două tipuri de oameni care nu se iubesc pe ei înşişi. Cei care-şi iau orice, se duc şi sparg banii în speranţa să simtă ceva, şi cei care nu-şi oferă nimic. Astea sunt extremele. În general, se văd. Când ai mai fost ultima oară să-ţi iei o săndăluţă, ceva? Când ai fost ultima oară la un film? Când ai mai fost la teatru? Ce ţi-ai oferit ţie însuţi? Nici măcar nu se gândesc la plăceri pe care pot să şi le ofere, pentru că ei consideră că nu merită. E foarte greu să-i întorci pentru că trebuie să le oferi perspectiva. Iubirea faţă de mine presupune să-mi ofer. Atât cât îmi este îngăduit prin drept divin, asta nu înseamnă că... Dacă unul poate să-şi ofere un Ferrari, e problema lui. Altul îşi oferă un pachet de ţigări. Dar fiecare are ceva care-l face să se simtă bine. De multe ori o simplă cafea, de ce nu... Ţin minte că mergeam pe stradă dimineaţa şi vedeam vânzători de la magazinele alimentare care intrau la muncă şi stăteau la o ţigară şi la o cafea în faţa magazinului. O savurau. Plăcerea lui e mai mare decât a unui mare mahăr care-şi cumpără o maşină. Aici e vorba de a-ţi oferi. Dacă ai o grămadă de bani şi îţi cumperi un avion crezi că eşti mai fericit decât ăla care bea cafeaua aia dimineaţa.

-Este toleranţa măsura înţelepciunii?

-Absolut da. Toleranţa este măsura înţelepciunii. De ce? Pentru că în momentul în care începi să înţelegi lumea, oamenii, ştii foarte clar de ce se întâmplă lucrurile şi ştii foarte clar ce este în spatele lucrurilor şi ştii că ce e în spatele lucrurilor nu se putea altfel. Foarte rar se schimbă polarităţi şi poţi să spui da, aici e corect. În general, vina este undeva la mijloc. Întotdeauna există circumstanţe, adică Dumnezeu foarte rar se supără astfel încât să nu mai, înţelege care este natura lucrurilor. Aşa e şi la oameni. Pe măsură ce înaintezi în cunoaştere devii mai tolerant. Cu cât eşti mai intolerant , fie că e vorba de minorităţi, naţionalităţi, păcate, de minciună nu înţelegi. Dar în momentul în care înţelegi de ce minte un om îi înţelegi gândirea, în momentul în care înţelegi de ce înşală un om, parcă nu mai sunt lucrurile aşa. Sau când înţelegi de ce fură un om... Toleranţa este într-adevăr o măsură a înţelepciunii şi a evoluţiei spirituale. Cu cât eşti mai evoluat cu atât eşti mai tolerant cu orice. Chiar şi cu ceilalţi. 

sursa: http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/dragos-argesanu-esti-acasa-oriunde-atat-timp-cat-traiesti-in-dumnezeu-667990.html?fb_action_ids=707719215959646&fb_action_types=og.likes&fb_source=other_multiline&action_object_map=%5B1400436913575703%5D&action_type_map=%5B%22og.likes%22%5D&action_ref_map=%5B%5D
Trimiteți un comentariu