.

.
Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza ca trebuie sa schimbam drumul pe care am mers pâna acum. Nu întâmplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” Este prima oara în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este rândul nostru sa raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper sa avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima sansa.

Dumitru Constantin-Dulcan

”La școala vieții nu se dau diplome. Promovarea este pecetluită cu fericirea, iar corigența cu nefericirea. Se dau restanțe până se iau note de trecere la toate examenele. Fiecare clipă pe care o trăim reprezintă șansa de a schimba totul în viața noastră. Rușinea și critica nu schimbă niciodată o persoană. Lumea are nevoie de dragoste.
Orice om are o poveste. Dacă ar sta cineva să te asculte ar scrie o carte sau poate ar face un film la care unii ar plânge, alții ar râde. Într-o zi vom zâmbi cu toții dintr-o poză de album. Învățăm să privim spre cruce, spre Hristos, spre Înviere. Adorm mestecând cele trei cuvinte… Această clipă nu se mai întoarce niciodată!…


Publicat de Ieromonah Hrisostom Filipescu

vineri, 17 octombrie 2014

Umilinţa angelică te duce până la Dumnezeu


 Se spune că cel mai mare dar cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om este liberul arbitru. Libertatea de a alege, în orice clipă, să faci binele sau… răul. A avea posibilitatea de a alege răul ar însemna, la prima vedere, a avea puterea de a te întoarce împotriva lui Dumnezeu - de vreme ce El este definit ca Bine absolut. Însă tot El este definit şi ca atotputernic, astfel că trebuie că binele şi răul pe care omul le-ar putea alege să se afle „dedesubtul” lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este mai presus de binele sau răul pe care le poate concepe omul.

 Astfel, apare aproape firesc ideea că, pentru a obţine o stare mai presus de bine şi de rău, trebuie să renunţi la această libertate care ţi s-a dat. Binele, din punctul de vedere al unui om, poate fi rău din punctul de vedere al altuia. Aşadar, pentru a te alinia cu Fiinţa Divină, pentru a accede la Fericirea, Adevărul, Perfecţiunea care Îi sunt proprii, nu-ţi rămâne decât să renunţi la libertatea obişnuită de a alege binele sau răul din lume – care oricum sunt relative – în favoarea Voinţei lui Dumnezeu, aflată mai presus de acestea.  A-ţi pune viaţa în „mâinile” lui Dumnezeu, a trăi în starea de „facă-se Voia Ta, Doamne!”, renunţând la libertatea obişnuită, devine poarta către o libertate mai mare, aceea care îţi dă putinţa de a accede, împreună cu El, dincolo de bine şi de rău, aşa cum îl înţeleg oamenii.

 Această renunţare nu este altceva decât definiţia stării de umilinţă, suprema virtute a omului care caută Mântuirea, a fi una cu Dumnezeu - Scopului Suprem al oricărei fiinţe umane, raţiunea ei de a fi. Modelul perfect de umilinţă sunt îngerii, a căror condiţie este aceea de servitori divini prin excelenţă. Textele sacre spun că o fiinţă umană care a atins desăvârşirea poate să revină în lume pentru a-i ajuta şi pe ceilalţi oameni să atingă aceeaşi stare sau, dimpotrivă, să se retragă în „Supremul Repaus”, în beatitudinea eternă a lui Dumnezeu. Îngerii nu au această opţiune. Condiţia angelică implică serviciul dezinteresat în slujba divinităţii până la sfârşitul timpului. Chiar dacă şi ei evoluează, îngerii sunt funcţii ale divinităţii. Ca înger, nu ai cum să acţionezi altfel decât în conformitate cu Voinţa Divină.

 Chiar şi Lucifer, care a îndrăznit să I se opună lui Dumnezeu, nu poate acţiona în afara legilor Lui şi fără a-I cere permisiunea. El întruchipează, până la urmă, tot o funcţie divină, aceea de a-i tenta pe oameni, de le oferi câmpul de alegere. Este un înger decăzut, dar totuşi înger! Adică, în condiţia pe care şi-a ales-o, face ceea ce trebuie făcut în economia cosmică. Libertatea lui nu poate depăşi unele limite. Umilinţa unui înger este supremă, pentru că el nu-şi aparţine sieşi. Îngerul nu face nimic pentru el însuşi. Singura lui fericire este, în mod asumat şi conştient, aceea de a face Voia lui Dumnezeu. Comuniunea cu îngerii de lumină îi ajută pe oameni să înţeleagă şi să asimileze această stare de umilinţă extremă, care este condiţia fără de care nu se poate urca pe scara evoluţiei către Dumnezeu. 


Trimiteți un comentariu