.

.
Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza ca trebuie sa schimbam drumul pe care am mers pâna acum. Nu întâmplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” Este prima oara în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este rândul nostru sa raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper sa avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima sansa.

Dumitru Constantin-Dulcan

”La școala vieții nu se dau diplome. Promovarea este pecetluită cu fericirea, iar corigența cu nefericirea. Se dau restanțe până se iau note de trecere la toate examenele. Fiecare clipă pe care o trăim reprezintă șansa de a schimba totul în viața noastră. Rușinea și critica nu schimbă niciodată o persoană. Lumea are nevoie de dragoste.
Orice om are o poveste. Dacă ar sta cineva să te asculte ar scrie o carte sau poate ar face un film la care unii ar plânge, alții ar râde. Într-o zi vom zâmbi cu toții dintr-o poză de album. Învățăm să privim spre cruce, spre Hristos, spre Înviere. Adorm mestecând cele trei cuvinte… Această clipă nu se mai întoarce niciodată!…


Publicat de Ieromonah Hrisostom Filipescu

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Parintele Arsenie Boca- despre post


Toate relele încep de la stomac
Înca din rai i-a rânduit Dumnezeu lui Adam, stramosul neamului omenesc, înfrânarea de la mâncare; si n-a ascultat Adam. Iar neascultarea aceasta l-a scos afara din Rai. Si a plâns Adam pe urma! De atunci pribegim si noi pe afara si plângem plânsul lui Adam, caci de atunci noi nu mai putem vedea pe Dumnezeu. Aceasta întru pomenirea izgonirii lui Adam din Rai.
De atunci au postit toti cei ce au facut lucrul lui Dumnezeu: Moise, Proorocii si toti cei dinainte de Hristos. Nici nu mai vorbim de cel mai aspru post pe care l-a postit vreodata Sfântul Ioan Botezatorul. Mântuitorul Însusi a postit 40 de zile înainte de a-si începe propovaduirea. Întru pomenirea acestui post al Mântuitorului au rânduit Sfintii Parinti aceste 7 saptamâni si totodata pentru curatirea sufletului pentru înviere (învierea lui Dumnezeu în noi). Învierea Mântuitorului din morti e o lucrare asa de mare încât covârseste toata mintea si nu poate intra în suflet necredinciosilor si nici în trupul patimas. De aceea trebuie post, caci cu Învierea Mântuitorului din morti marturisim si învierea noastra si învierea lui Dumnezeu în noi.
Cine e împotriva postului?
Acestea:
Lumea, trupul si diavolul, toti acestia sunt împotriva mântuirii noastre. Acestia trebuie biruiti. Postul, prin urmare, este o lupta aspra cu însusi trupul tau. Daca birui, bine îti va fi, iar daca nu, sa stii ca toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are urmatorul rost: sa curateasca trupul pâna acolo încât sa nu mai fie nici o piedica pentru suflet. Si nu luptator natâng, împotriva Duhului Sfânt. Caci fara post trupul se face unealta duhului rau. La sfârsitul veacului (si pare ca-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vadi pe oameni.
Deci, daca toate relele de la stomac încep, apoi si slabirea tot de la stomac trebuie sa înceapa. Prin post, închisoarea de pe noi se face mai stravezie si întru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu si va avea pe ce sa sada si El va savârsi lucrarea. Iar lucrul pornirii e mântuirea omului. Întelegeti dar, de ce cei trei – lumea, trupul si diavolul – sunt vrajmasii mântuirii si vrajmasii postului. Nu postul ne mântuieste, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuieste, ci mila Tatalui. Dar osteneala fa, ca altfel nu vine Mila.
Cine nu poate posti?
Apoi, din cele pâna aici se întelege destul de bine, caci multi se plâng, aceia care au în sine frica de gura lumii, ori frica de slabirea trupului, sau, mai bine zis, iubirea de sine, sau, în sfârsit, vreo lucrare a diavolului, caci acestea toate, la urma urmei, tot lucrarea diavolului se socotesc.
Sa vedeti cu de-amanuntul cine nu poate posti. Cei ce n-au vrut sa posteasca niciodata, cei ce au umblat prin locuri necurate, adica prin casele mucarilor (pocaitilor), jidovilor, a celor ce au cazut de la dragoste si dreapta credinta. Cei ce vorbesc desfrânari si alte pacate si nu se desfac de ele. Cei ce nu iarta pe aproapele. Cei ce sufera muncile de la duhurile rele si toti cei ce sufera de duhul mut si surd.
Dar si bolnavii sau neputinciosii.
De ce nu pot posti acestia?
Iata de ce: pentru ca iubesc mai mult pacatul si sfatul diavolului, pentru ca n-au învatat iertarea, pentru ca nu se spovedesc curat cu anii sau cu zecile de ani, si ajung în vorba unei hule rele stricate si nu mai aud cuvântul lui Dumnezeu, decât numai stomacul care li s-a facut Dumnezeu. Apoi, o alta mare pricina, din care oamenii nu pot posti, este din aceea ca postul este înca si un dar al omului catre Dumnezeu si un dar al lui Dumnezeu catre om. Si este scris: când aduci darul tau, mai întâi te împaca cu vrajmasul tau sau cu fratele tau, si apoi vino si adu darul tau.
Caci daca tu nu ierti, nici Dumnezeu nu te iarta pe tine si nici darul tau nu se primeste, si fara sa-ti ajute Dumnezeu nu poti face nimic. Asadar, cine nu poate ierta nu poate nici posti. Tineti minte!
Cum sa postim?
Iata si masura pe care au vazut-o toti Sfintii Parinti. Lepadarea de carne, grasimi si înfrânarea de la saturare. Si e drept ca una este foamea si alta este pofta: una-i trebuinta si alta e patima, si patima trebuie ucisa. (…) Vremea postului trebuie sa fie si înfrânare trupeasca pentru soti.
Nu e de ajuns sa nu manânci carne
Iata ce ne învata Iisus: mai întâi Însusi a postit. Nu i-a trebuit, dar va zice cândva: „Pilda de viata v-am dat voua!” Deci noua ne trebuie post, pentru înfrânarea patimilor, pentru subtierea mintii, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne descopera caile mântuirii. Postul ne ajuta sa întelegem rosturile mai mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viata aceasta cu trup pieritor spre veacul viitor, în care trebuie sa ne desprindem de aici.
Dar sa nu tinem postul într-un înteles îngust. Caci sunt unii care cred ca a nu mânca carne, si cele asemenea, ar fi tocmai de ajuns ca sa se cheme ca ai postit. Nu manânci carne de porc, dar carne de om manânci: clevetind, muscând cu gura, osândind cu vorba si ucigând cu gândul.
Sursa: Parintele Arsenie Boca, selecție din „Cuvinte vii” si
„Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul”
Trimiteți un comentariu