.

.
Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza ca trebuie sa schimbam drumul pe care am mers pâna acum. Nu întâmplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” Este prima oara în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este rândul nostru sa raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper sa avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima sansa.

Dumitru Constantin-Dulcan

”La școala vieții nu se dau diplome. Promovarea este pecetluită cu fericirea, iar corigența cu nefericirea. Se dau restanțe până se iau note de trecere la toate examenele. Fiecare clipă pe care o trăim reprezintă șansa de a schimba totul în viața noastră. Rușinea și critica nu schimbă niciodată o persoană. Lumea are nevoie de dragoste.
Orice om are o poveste. Dacă ar sta cineva să te asculte ar scrie o carte sau poate ar face un film la care unii ar plânge, alții ar râde. Într-o zi vom zâmbi cu toții dintr-o poză de album. Învățăm să privim spre cruce, spre Hristos, spre Înviere. Adorm mestecând cele trei cuvinte… Această clipă nu se mai întoarce niciodată!…


Publicat de Ieromonah Hrisostom Filipescu

marți, 25 noiembrie 2014

Sfântul Ioan de Kronștadt: Oamenii se ruşinează să vorbească despre Dumnezeu


  Suntem într-un cerc profan de discuţii. Vorbe, vorbe, vorbe… De cele mai multe ori goale, în care nu se suflă un cuvânt despre Dumnezeu – Tatăl nostru al tuturor -, despre dragostea pe care ne-o poartă.. despre viaţa viitoare, răsplata cerească; de ce, oare? Pentru că oamenii se ruşinează să aducă vorba despre Dumnezeu.
Dar ceea ce uimeşte mai mult este că chiar oamenii care trec drept evlavioşi şi drept ,,luceferi“ în societate arareori vorbesc despre Dumnezeu, despre Mântuitorul Hristos, despre valoarea timpului, despre înfrânare, judecată, fericirea viitoare sau chinurile veşnice, atât în cercul familiei, cât şi în acela al oamenilor de lume, şi-şi petrec adeseori timpul în discuţii sterile, jocuri de societate, distracţii. Şi aceasta se întâmplă tot pentru că se ruşinează să înceapă o asemenea discuţie, temându-se să nu devină plictisitori sau că nu vor putea să o poarte ei înşişi cu sinceritate.
O, lume desfrânată şi păcătoasă! Vai ţie, ce vei face în ziua judecăţii obşteşti, în faţa nemitamicului Judecător! ,,Întru ale Sale a venit dar ai Săi nu l-au primit“ (Ioan 1, ll). Da, Domnul şi Creatorul nostru nu este primit la noi! Nu-L primim în case, nu-L „primim“ în discuţii. Sau, iată, cineva citeşte Sfânta Carte sau zice rugăciuni cu glas tare, dar oare de ce o face în silă, fără chef, de parcă i s-ar împletici limba în gură? Nu din prisosul inimii, ci fiindcă se simte stingherit, buzele-i pustii de-abia i se mişcă. De ce oare? Din dispreţul faţă de lecturile duhovniceşti şi faţă de rugăciune, pe care diavolul i l-a sădit în inimă, dintr-o falsă ruşine. 0, sărmanii mei oameni! Vă ruşinaţi de ceea ce ar trebui să ţineţi la cea mai mare cinste! O, făpturi nerecunoscătoare, nărăvite! Ce chinuri meritaţi pentru o asemenea purtare?
Sfântul Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Ed. Sophia

sursa:http://csf.md/sfantul-ioan-de-kronstadt-oamenii-se-rusineaza-sa-vorbeasca-despre-dumnezeu/ 
Trimiteți un comentariu